Oda scrisa in 1966

de jorje luis borges


Nimeni nu e patria.Nici macar calaretul semet,
cel care ,sub zorii dintr-o piata pustie,
trece prin timp pe un cal de bronz;
nici ceilalti,cei care privesc din marmura,
nici cei care si-au risipit cenusa razvratita
pe intinsul Americii
sau au lasat un vers,o victorie,
ori amintirea unei vieti cinstite
in nedreapta scurgere a zilelor.
Nimeni nu e patria.Nici macar simbolurile.

Nimeni nu e patria.Nici macar timpul
coplesit de lupte ,spade,exoduri,
si de lenta poluare a regiunilor
marginite de rasarit si amurg,
de chipurile care imbatranesc
in oglinzileacoperite cu panza,
si de rabdatoarele agonii anonime
care dureaza pana in zori,
de paienjenisul ploii
peste gradinile cenusii.

Prieteni,patria e un eveniment vesnic,
precum vesnica este lumea.
Nimeni nu e patria ,dar noi toti
trebuie sa fim demni
de juramantul strabun
pe care l-au depus acei cavaleri,
angajindu-se sa fie
ceea ce nu stiau ca sunt:argentinieni.
Sa fie ceea ce erau prin insusi faptul
de a fi jurat in aceasta casa straveche.
Suntem justificarea acestor barbati,
justificarea acestor morti;
datoria noastra este glorioasa raspundere
pe care aceste umbre
au lasat-o mostenire umbrelor noastre
si pe care trebuie s-o indeplinim.

Nimeni nu e patria,dar toti suntem patria.
Nestins ramana-n pieptul meu
si in al vostru neobosit
focul acesta limpede si misterios.