Îmi jefuiesc mormântul,
ca vulturii-s la pradă
cei ce în paradă
nu-mi vor crede gândul.

Mă jefuiesc de oase
Albite-n necuvinte,
Când vorbele pioase
Devin doar oseminte.

Mă-ngroapă în tăcere
Plânsul de-a fi-n murire,
Fără de-a mea vrere
Pășind din nemurire.

Pășesc pe frunze moarte,
Mormântul mi-e aproape;
Dar multe ne desparte,
Și greu mai e pământul…

……………………….

Pe lespede funerară
Îmi scris-am epitaful
Din viața mea amară,
Când s-a lăsat cearceaful:

Aici se odihnește
Jefuitorul de cuvinte,
Cel ce se mai numește
Jefuitorul de morminte.