Rana…de vant

Trupul meu e o rana,
ochii mei sunt de dor.
Mana este o cana
prea plecata pe-un nor...

Trupul meu nu e cantec,
sufletul e un suspin...
Gura mea nu-i descantec,
prea plina e de suspin.

Ma prefac in serpii - osanda
sa cutreier vama de vis
cand luna sta sa aprinda
de vaier drumul nescris.

Trupul meu e fantana
cautandu-si izvorul in noapte
si mainile impletesc o cununa
pe zarile tale de soapte...

Trupul meu e de floare…
Trupul meu e de cer…
Trupul meu - fara soare -
trupul meu e…de ger.

Si gura si ochii se duc
spre cuiburi goale de cuc
si geamatul surd mai adasta
in sangele-oprit sa se nasca

si gesturile parca se frang
si spatiu si timp iar ma strang.

Nu-i frig si nu e nici cald.
E doar negru inchis in bazalt...

Nu-i astazi si nu e nici maine...
Ne ducem pe drumuri de caine
sa furam ce nu e al nostru,
sa plangem iubirii nerostu`...

Nici intuneric nu e , nici lumina...
E doar drum batut fara vina.
Nu e nici calm si nu-i nici furtuna...
Doar vantul ce printre noi suna...

Doar vantul ce printre noi suna...

Lelia Mossora
27 VII 2004