poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Când viaÅ£a nu se-ncheagă în montură
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-25 | | Înscris în bibliotecă de Claudiu Tosa
I
Sa cauti un cuvant ce nu exista si sa asculti cum timpul devine des. Un cuvant pe care l-ai auzit, si brusc simti ca nu exista... Ca si cum ai sari dintr-un somn, unde nu se vorbea in litere, unde nu se vedea in vedenii, si nu se auzea in strigate Stranie petrecere - curgere a unui fel de firesc in altfel de firesc si staruinta-a inimii in trupul unei lumi care uraste trupul... II Legatura suava, reazem, prezenta si gura, dar mai ales dinte, dinte al ideilor O, prietenia cea cu care musti... Numele ei, fara de nume, la randu-i, desparte sinele de sine facandu-l sa-si devina sie insusi hrana indestulatoare... III De-as mai fi copil, ah, Doamne, fiece prieten, dinte de lapte mi-ar fi... Dar nu mai pot sa spun aceasta cand sfoara de matase a timpului legata de manerul cel de aur al portii, mi i-a smuls pe toti!... IV Rupt. Rupta gingia alinata numai de cuvinte, neputand sa musc nici macar ceafa vorace - a animalului solar. Apt doar sa sug un lapte acru din tata unei amintiri diforme. Si totusi incapatant si sacru, ma intind peste secundele enorme, gemand de reci dureri, strigand cresterea dintilor de piatra. V Vai, daca nu mi-ati rupt atunci urechea, vai, daca nu mi-ati smuls timpanul inghesuit de trupul de fiara al adevarului! Vine o varsta cand adevarul nu mai suporta martori Stau intr-un colt pravalit si timpanul mi-l las zdrentuit de o taina Vine o varsta pe care adevarul o vrea singura. Smuls din copilaria comunicarii sinelui cu sine, album enorm al meu, de Moby Dick se lasa harponat. Prieteni, voi - carji de noapte ale Eternului schiop... VI Noi am vorbit impreuna vorbirea acelor trupuri care nu mai sunt Ficatii ni i-am pus pe masa-n cor, zicand prezentului ca seamana cu fierea Spranceana cu spranceana, rand pe rand acvile au lansat spre-alaltaierea Si-am spart cristale-n pumni ce nu erau ai nostri de acum si stinse rugurile, le-am fost intrebat daca mai au vocala "u" din fum... Noi ne-am fost transplantat gandirea lent si unic, in vorba spusa desi se-mpotrivea cetirea de alfabeturi - si apusa a hieroglifei care stie mereu o alta-mparatie Vazuta, vremea nu mai ameteste miscand in trupuri tandrul os "Este" de acum e-un altfel "este", mai lent si mai umbros Pentru ce nu e, maxilare mai noi, mai harbe, - si alta stirpe e, pentru miscare maini singuratice, mai strambe Din unul si cu unul si cu unul, ramane pan' la urma unul, cel care e mereu de fata, inspaimantat ca are fata... VII In gradina Ghetsimani vin la Domnul in genunchi, pregatit de moarte, Doamne, visul ti-l marturisesc Am venit din nou la tine, cu mine si cu ai mei cu din sapte, sase numai cu din patru, numai trei. Ah, pierzarea are fii si nepoti si stranepoti Numai tu poti ca sa fii pleoapa-nchisa peste toti Bratul meu cel drept si stanga barbia si gura, ochiul soldul, umerele, tampla farmecul si dedeochiul, calmul si nelinistea lanurile, linistea pamantul si marile toate sunt pierzarile stelelor - faclii pasarilor - mii tandrului lin dingur celui mai cel singur facand nunta trista cu ce nu exista.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate