ANOTIMP ALB




Te prelingi ca o umbra prin sufletul meu…
Picaturi de ploaie – degetele tale
lasa urme atat de adanci
incat luceferii dor de singuratate.

Te prelingi ca un geamat de dor
si ochii tai cauta un nou rasarit.

Aproape...
Aproape ca te pierzi in mine
dar mai ramane un timp
sa treaca prin clepsidra iubirii noastre
de infinit,
iubirii noastre de inalt,
iubirii noastre…
de iubire.

Ne mai raman doar rarele,
putinele clipe
in care sa ne regasim
pe noi
in noi...
sa ne vindecam durerea din ochi
si setea ce ne-a uscat sufletul.

Te prelingi ca un cantec
atat de parfumat
ca ingerii se imbata
de adancul din tine.

Ne e teama sa respiram…
Ne e teama sa ne atingem
sa nu se alungam visul
construit cu atata migala.

Lasa-mi mainile aici
sa risipeasca in mine
muzica ochilor tai
neasteptat de calzi.

Cand vei pleca,
nu-ti lua umbra cu tine !

Cutreiera-mi visele,
bantuie-mi trupul cu buzele tale,
respira-mi gandurile,
fura-mi visele
in care ne asteptam zborul
in anotimpul acesta
atat de alb
ca se descompune pe trotuare
in urme ale pasilor nostri.

Si pentru ca ai trecut pe aici...
si pentru ca mi-ai trecut prin sange...
si pentru ca gura ta inseamna
inceput si sfarsit,vei deveni o pecete
pe un zid ce demult nu mai este...
Vei ramane , poate, mai mult
decat un vis de dragoste
dintr-o noapte albastra.

Si ...tocmai de aceea
opreste-te la malul meu
o clipa
sa vezi cum imi picura
roua pe pleoape,
sa simti
culoarea
si gustul
si mireasma
gandurilor mele....

LELIA MOSSORA
4 febr 2004


CLIPE FURATE

Istoria se repeta…
Este adevarat.

Fiecare traim clipe
traite demult…
si niciodata.
Fiecare visam visele
de altadata.

Nuntile noastre au devenit
atat de apropiate
chiar daca a trecut atata timp
de cand nu ne-am intalnit
decat…in vis.

Si totusi
de ce nu putem fi dezlegati
de tot ce a fost… ?
De tot ce este ?

Mai raman locurile
demult umblate,
mai raman parintii,
mai raman copiii,
mai ramanem noi,
cei care trebuie sa ne multumim
cu cateva clipe furate,
cu cateva flori daruite,
cu priviri ce dor
aruncate de-a pururi inapoi.

Mai intoarce-te aici
inca o data
sa oprim timpul la ora
care ne-a ramas in suflet
cand
nu mai exista nimeni
si nimic
decat NOI DOI…
cine stie cat de doi ?

Intre noi
mai exista cineva
care ne opreste sa gresim
si totusi care ne indreapta
unul spre altul.

Sa plecam ?
Sa ne intoarcem ?

Cine ar sti sa raspunda ?

Ramane vesnic intrebarea
care ne va ninge
sufletul…

Lelia Mossora
14 aprilie 2004


COPIE ETERNA



Spre tine vin
purtand soarele pe umarul drept.
A ramas acolo
de ieri,
de cand tu ai aparut
odata cu mirajul trezirii mele
dintr-un somn
crezut definitiv.

Spre tine vin
ca spre a doua mea nastere.

Zambetul tau
mi s-a intiparit pe fata.

Ochii tai s-au adapostit
sub fruntea mea.

Gura ta a devenit
jumatatea absenta pana acum
a rodiei mele insetate.
Palmele tale au uitat sa mai plece
de pe fruntea mea.

Unde ma cauti ?

Sunt aici ducand cu mine
rani de dor,
tinand in mana
fluturii albastri ai noptii
in care ne atingem
doar sufletele.

Unde ma cauti ?

Sunt aici
umbland cu talpile goale
pe linistea de manastire... asternuta
intre noi.

Sunt aici cernandu-mi privirea
pe fruntea ta obosita
de asteptare.

Sunt aici sa inteleg
de ce se ivesc zorii atat de tarziu.

Sunt aici
sa te invat adevaruri
ascunse in seminte de mac.

Nu ma mai cauta !

Am devenit copia eterna
a fiintei tale.

LELIA MOSSORA
5 febr 2004



DOR

Clipele
curg
greu…
Picura
in suflet
tacerea,
durerea,
timpul petrecut
singur.
Ploi de toamna
sterg
urmele pasilor
tai …
Frunzele iti acopera
sufletul.
Aleile pustii
inca
mai asteapta
umbrele noastre
tinandu-se de mana,
cutremurandu-se
de prea multa
frumusete
din noi,
cei
care
am redescoperit
intrebarile
de la 17 ani.
Raspunsul lor
suntem
NOI,
EU
si
TU.

Lelia Mossora
8 oct 2003