poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-15 | | Înscris în bibliotecă de Nicole
Ruga mea e fără cuvinte,
Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. Nu-ți cer nimic. Nimic ți-aduc aminte. Din veșnicia ta nu sunt măcar un ceas. Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune, Nici omul meu nu-i, poate, omenesc. Ard către tine-ncet, ca un tăciune, Te caut mut, te-nchipui, te gândesc. Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă Și te scrutez prin albul tău veșmânt Pentru ca mintea mea să poată să-nțeleagă Nengenunchiata firii pe pământ. Săgeata nopții zilnic vârfu-și rupe Și zilnic se-ntregește cu metal. Sufletul meu, deschis ca șapte cupe, Așteaptă o ivire din cristal, Pe un ștergar cu brâie de lumină. Spune tu, Noapte, martor de smarald, În care-anume floare și tulpină Dospește sucul fructului Său cald? Gătită masa pentru cină, Rămâne pusă de la prânz. Sunt, Doamne, prejmuit cao grădină, În care paște-un mânz.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate