Magnoliile erau încă în floare
iubirea era încă în păcat
inelul de mare, sărat
ca valul sărută și moare

ca valul sărată e clipa
se naște pe sine mereu
în veșnica-i moarte, un zeu
își râde-ntinzându-mi aripa

cu vorbele-ntregi, jumătate
ne spunem în stele un semn
și prada luminii îndemn
pășim pe cărări separate

spre viața de care-am uitat
din visul acela în care
magnoliile erau încă în floare
iubirea era încă în păcat