timpul năștea energie tresărind pe la colțuri
scurgea serile într-un ochi pătrunzător
doar întunericul nemișcată înfometare
mai presus de spirit o mumie pe jumătate putrezită
și sunetul tobelor în toiul unei petreceri antice
disprețul ștergea bolilor drumul spre casă apoi
o nouă iubire agăța de limita morții
gustul insipid al pământului și copiii
pentru cei care nu vor să uite
asimilau într-o sută de pilde viața
până la omul cocoașă
se rememorau destine iar apa scădea
aproape de pietre fundul bărcii...