ți-au albit cuvintele și ochiul
ca un măr înfrigurat apune
te-ai opri porumbeii te îndeamnă
un tăciune și-un cărbune spune

te visezi încoronat de stolul lor
ca o pasăre de pradă obosită
cauți brațul ridicat să te așezi
pe un ochi de măr dar nu te vezi

te înfigi cu clonțul tău de dor
în rotula lunii ceas fără secunde
ți-au albit cuvintele de fier
în tăcerea dimineților pierdute

un tăciune și-un cărbune spune
fiecare porumbel are un nume
numai brațul ridicat a lemn
e un măr înfrigurat solemn

numai luna e un ceas fără secunde
măsurând chemările plăpânde
ca un ochi închis pe jumătate
porumbel zburându-mă departe