In coltul vechi, in a bunicii odaie
Unde lumina e calda si vorba e blanda
Si batranii copii se ascund de ploaie
Se vede-o papusa, aruncata, plapanda.

Zambeste, dar trist, in rochita-i lunga
Vizitata mereu de copiii speriati
Copii ce pe umar mereu vin sa-i planga
Veri, nepotei, amici sau chiar frati.

Sarmana papusa... lacrimile-au patat-o
Lacrimile lor, ale ei nu exista
Au folosit-o, au plans si-au stricat-o
Si-acum papusa din nou este trista.

Durerea ei surda, ce ei nu o vad
Toti nu vor de la ea decat alinare
Si de ce sa aline ea ast prapad?
Ei pot oferi pentru ea doar uitare.

Sarmana papusa... batuta de timp si de soarta
Lacrimile tale sa curga nu pot
Si uneori simti te simti vie, alteori moarta
Lacrimi tu bei si poti sa simti tot

Insa indata ce durerea le-ai sters
Si i-ai facut sa simta ca-nvie
Copiii pleaca, isi reiau al lor mers
Si tu ramai singura-n odaia pustie

Doar tu pentru ei.. dar ei pentru tine?
De ce sunt toti orbi, si ochii nu-ti cata?
Poti sa devii EI, poti sa le faci bine
Folosita... distrusa... si-aruncata indata

"daca tu esti vacuum, de ce toti iti cer si nimeni nu-ti ofera? nimeni nu-ti umple cu dragoste vidul ce te umple cu pustietatea lui?"