Eu te ucid în fața ta:
îți las în viață copiii, mama, femeia,
animalele, lucrurile (da, da și pe ele;
nu uita : îți las lucrurile în viață!),
dar am să te ucid pe tine.
Și nu în fața lor – în fața ta.
Vei fi oglinda propriei tale morți.
Am să o pun în fața buzelor tale
și cînd răsuflarea ta n-o va mai
aburi (albind-o în loc s-o-nnegrească),
chipul tău în sfîrșit se va vedea.
Și o voi lua cu mine, și-am s-o privesc
îndelung, la nesfîrșit,
căci voi avea, în sfîrșit, chip:
un chip de criminal și de mort.
Mă voi uita la el știind că nu
poate să mă vadă, căci i-am ucis
privirea ce se privea numai pe ea.
(Nas lîngă ochi, ureche lîngă tîmplă,
ureche lîngă-auz, gard lîngă vînt,
cuvinte lîngă înțelesuri.
Alături, împreună, ca pe-o hartă.)

Chip de criminal și de mort.
(Pe prima pagină, în ziar,
sub marginea de sus.)

(Pămînt lîngă cosmos.)

Eu te ucid, dar doar în fața ta.