îmi ascut foarfece să caut talente
zilele mele încep să m-alunge... soția mea mai naște câte o fată
printre flori pribeag mă întreb ce m-a-ntrebat mama când am plecat de-acasă

tu ce vrei să te faci când o să crești mare?

mamă... eu nu vreau nimic pentru că eu sunt...
îți aduci aminte când mă căutai printre blocuri
unde eram?
în spatele parcului venea mai repede primăvara, toamna era mai lungă,
când zburau vrăbiuțele din crâng soarele dispărea în nori
când ploua heleșteul începea să sece
iar vara stejarii nu mai aveau frunze să facă umbră pașilor
seara lumânările îmi ceruiau foile amărui și adormeam cu ochii pe stele căzătoare

mamă, sunt mare azi, am mințit secundele acrelor inimi
am himere, fac declarații de dragoste chiar dacă sunt rebuturi de sentimente carnivore
florile dau polen castanului fraged ucis într-un curcubeu

mamă... azi sunt mare dar lacrimile dor...
de curând căutam parcul cu miile de flori și versuri
dar știi ce am găsit?
teama de-a mai fi copil...

e rândul meu să câștig, am așteptat intimitatea timpului să spulbere visul...
mi-e dor de o stea căzătoare și de lacrima ta...
mai am câteva zile să adun stropii de sânge ce se usucă pe unde mai au loc
să cer iertare, să accept că trec dincolo unde nu există „o să cresc mare”
sau teama de-a mai fi copil