poeții au temele lor favorite, câinii au copacii lor pe care fac pipi
toate în această lume aparțin unei scheme de recurență discrete
și eu dacă îngrop un os aici ce garanție am că nu mi-l fură buldogul
de aceea am ezitat atât de mult să scriu pentru tine iubito
nu voi scrie așa cum meriți de teama buldogului
voi disimula dragostea și toate acele mărunte și poate efemere momente
când tu apari în toată splendoarea de regină a universului
nu voi vorbi despre nunțile chimice care ne stau în față
și despre mierea care plouă peste tine despre râurile de untdelemn sfânt
ce îți curg în preajmă și despre tămâia cu dulce mireasmă
cântau canaaniții cu voce de tunet de vremuri mintoase
când boul va avea vocea gazelei și șoimul glasul rândunicii
speranțe deșarte am pus în falnica lor profeție
ci eu văd cum un zeu negru la chip plutește pe fața pământului
și tot ce atinge se preface-n tristețe
plâng cerurile și plânge glia cea rodnică-odinioară
și plângi tu iubito și nu-ți desfaci cingătoarea
iar eu sunt doar un poet și cu stihurile niciodată un zeu nu s-a-nvins
pentru că cel ce lira o ține tărie nu are
dar molcome vrăji voi întinde asupră-i în mreajă să-mi steie
și inima să-i topească
o, știu că nu voi avea puterea de-a nu mă uita înapoi
iubirea nu-i decât slăbiciune
buldogule osul să-l furi poți de-acum
nu-l merit, fiice-ale fulgerătorului nu eu sunt alesul