Când caste așteptări neobosind se-ndeasă
Se naște din tensiune un sunet de firiz,
Cu care spinteci timpii și-a vidului carcasă,
Tentacule tăcute, neliniști fără iz.

Când coarda ta ascunsă vibrează la un ton
Din suflet desprinzându-ți silabe ascuțite
Caldura ta tânjește, flamândă ca un zvon
Ce crește într-o mare de guri nestăvilite.

Iar când unită-n cântec, primar, de neoprit,
Substanta-ți se topește în valuri de plăcere,
Curată și curioasă pe forme de granit:

Tu ești un imn, o slavă scăpată din tăcere.
În fața ta mă simt al Domnului arcuș:
Te-ating prin simfonie, te reazăm în urcuș.