| = Mihaiului | Andu Moldovean [24.Jun.04 14:24] |
| Bingo! Chiar mi-a placut si m-ai surprins in aceasta forma pura si eleganta (nu ca as fi avut despre tine alta parere :-)) O imagistica bogata, rezonanta in sunet, forma si culoare, in haina de sonet. Ce mai "scartaie" in toata aceasta simfonie :-) este, dupa umila mea parere: 1/"caste așteptări neobosind se-ndeasă" vers un pic contorsionat, inversiune fortata atribut-substantiv, indeasa - verb nepoetic 2/ "Substanta-ți" - un pic fortata iarasi, prea lung pentru trei silabe, nu stiu cum ar fi mai bine sa nu strici ritmul In schimb, strofa a doua ma duce la... climax! Numai bine! Arcturus. | |
| = Andrei, | Mihai Popeti [18.Jun.04 17:21] |
| Nu imi amintesc sa mai fi publicat un sonet pe site, si, desi exagerezi un pic cu forma, na, un sonet e o poezie cu corset, si daca nu iese eleganta mai bine nu si-l punea. Desi nu e sonet pede-antregul e "sunet" (din cauza silabelor). "Castele asteptari "ar putea fi schimbate, desi sensul l-asi pastra. "Substanta-ti" o fi fortata, dar e ceea ce vreau sa spun. Poate daca scap cumva de pronume. Te invit sa incerci sa spargi traditia de pe agonia si sa imi spui ce crezi ca am spus (desi e sonet, si, na, concluzia e oricum la capat). Eu, unul, nu sunt prea modern, sunt lucruri pe care insist sa le spun si care sunt frustrante cand nu sunt intelese de cititori (14 lecturi si tu ai fost primul care sa faca un comentariu). Obiceiul pe agonia e sa comentezi forma, si sa nu te legi de continutul propriu-zis. Si tu inca mi-ai mai spus de continut, dar exista uneori (la altii mai cititi si apreciati) pagini de comentarii vis-a-vis de forma, de parca autorul ar fi tiranul continutului, de parca numai pe el l-ar privi continutul si ceilalti au voie sa croncaneasca la adresa formei, ca deh, ne perfectionam Stilul pe agonia, nu gandirea. No, nu vroiam sa ma plang, ma simt mandru, onorat si fericit ca ma citesti si ca iti iei timpul sa ma comentezi. Stiu ca pe aici nu esti comentat decat daca comentezi mult la randu-ti. Dar na, odata tot vroiam sa le zic pe cele de mai sus...poate le citeste cineva. Ne citim! Mihai | |
| = Cineva le-a citit | Andu Moldovean [24.Jun.04 14:24] |
| Hihihi.. ai dreptate mestere, multa dreptate. Pacat ca eu (si probabil nici tu) nu am destul timp sa comentez. Continutul? Mie mi s-a parut foarte clar, am vazut in el momentul dinaintea dezlantuirii unui orgasm (CNA 18) :-) Acest orgasm poate fi de multe feluri, si poezia ta lasa cateva usi deschise aici, dar oricum l-as lua pentru mine tot orgasm ramane. Numai bine! Arcturus. | |
| = scrisoare | Thais Teodorescu [18.Jun.04 19:17] |
| Draga Mihai, noi suntem bine, sanatosi sanatate pe care ti-o dorim si tie, si "sunetelor" tale :) La prima citire vazusem "sonet". Apoi am ramas placut surprinsa; Era "sunet". Cele doua versuri care sfarsesc sunetul, imi par a fi incarcate de o gramada de sensuri si trairi, asa cum o simfonie iti poate trezi o mare de sentimente, care mai de care, in functie de locul, data si ora spectacolului. Am vazut in piesa de mai sus urmatoarele personaje principale: asteptari, timpi, cascade, tentacule, nelinisti, silabe, guri, valuri, granit, tacere, arcus, simfonie, urcus. cu drag, | |
| = Raspuns | Mihai Popeti [23.Jun.04 14:56] |
| Draga Thais, Ma bucur mult ca sunteti bine, sanatosi, si pot spune asta intre timp si despre mine. Ma bucur ca ai acceptat invitatia mea si te-ai invartit in interiorul sunetului meu. Amandoi am fost incantati. Ma intreb cati au priceput ce e ala firiz... e ferestrau oameni buni, cand l-am scris nu stiam ca e "banatzenism" mie mi-a venit firesc pe limba. Actorii cam aia sunt plus vibratiile sunetului. Si ultimele strofe, ei da, sunt concluzia (daca asa ceva se poate trage-impinge afara din poezioara mea) la recitire, Mihai | |
| = sunet de firiz | Maduta Florin [05.Jul.04 15:32] |
| Sunt poezii proaste din prima. Altele bune din prima. Ale tale se strecoara prin spatiul ramas intre (daca stai sa te gindesti, cel mai dorit dintre spatiile posibile) si cer un critic, un exeget care sa le explice. Cred ca ceva asemanator spui si tu cind, pe ici, pe colo, iti oferi (cu nerusinare!) continutul spre comentat si nu forma. Nu dispun de encilopedist la purtator asa ca voi face ce pot comentind insa nu continutul, si nici forma. Ci oaresce dire din istoria poemul. Am sa risc o asociatie improbabila care s-ar putea sa-ti fie absolut straina, dar care nu mi se pare in nici un fel lipsita de relevanta. Firizul acesta (fiind din Arad am stiut de cum l-am citit ce inseamna) imi aduce aminte de o nuvela de Gib Mihaescu in care personajul principal este un adolescent obsedat de sunetul unei circulare de taiat lemne. Desigur e indragostit de o doamna la care n-are acces, iar circulara e un simbol al mortii. Apoi, ceva de care sunt absolut sigur: Ion Barbu. Poate si Malarme. E ceva care imi aminteste de Dupa amiaza unui faun, dar nu pot preciza ce. Din Ion Barbu insa e clar: cind coarda ta ascunsa vibreaza spre "un nou margean", tentacule ("serpi lemnosi" - tot din inecatul) si multe altele. Un ton arghezian in ultimile doua versuri. Si ceva stanescian, vag stanescian in anteriorul. Acum, nu stiu daca indemnul tau spre descifrare este doar o nada menita sa declanseze varii interpretari sau daca nu cumva chiar exista un cifru corect care odata dezlegat ar dezvalui un sens lipsit de echivoc. Oricum ar sta lucrurile, ipoteteticul sens imi pare dispensabil. Fiindca nu ar dezvalui prea mult din poezie. Pentru a ma explica aduc in discutie un alt text al tau, mai valoros si mai personal decit prezentul. "Moment publicitar". In comentariile de sub el, amintesti semnificatia biblica de pecete a unui legamint. Dar curcubeul este si semnul lui Iris, zeita care ca si Hermes, era un fel de mesager divin. Hermes e astazi asociat cu stiinta interpretarii, Iris nu. Cite comentarii ezoterice nu ar putea suscita deci un simplu moment publictar! Mai mult, sunt sigur ca mai exista multe alte semnificatii mitologice care trimit la sensuri contradictorii. Asadar, daca ai avut in minte o poveste precisa, ea este periclitata nu din cauza ca dezvaluirea e dificila ci dimpotriva pentru ca se poate multiplica la nesfirsit. Repliat pe pozitii mai exoterice, imi place mult momentul publicitar din cauza tensiunii dintre supeficialitate unui paradis facil si sperantele investite in acesta, datorita descrierii daca nu cu mijloace absolut originale (o mai fi cu putinta asa ceva?) oricum mai putin obisnuite, a cerului si curcubeului (vizual vorbind), prin orizontul mitologic evident, indiferent daca te gindesti sau nu la potop, prin echilibrul intre sens si pur carambol simbolic. Prin comparatie, sunetul e intresant dar mult prea livresc, prea corect scrisa. Poate stimula persipicacitatea insa tonul ei, octava sa, suna oarecum a deja spus chiar inainte de a stii precis ce anume se spune. | |
| = Inceput de raspuns | Mihai Popeti [06.Jul.04 12:29] |
| Am citit de doua ori comentariul tau, adica odata ieri, cand m-a intrigat si totodata scos din pepeni :), si acum inca odata, ca sa iti raspund. In primul rand vreau sa iti spun insa ca (desi nu a fost probabil intentia ta) eu ma simt flatat de densitatea lungului tau comentariu. In plus, intrigarea mentionata si restul fenomenelor petrecute sunt rezultanta unei viziuni destul de diferite, cred, asupra poeziei, artei si esteticului. Vei rade, poate, cand vei citi ca pentru mine Momentul publicitar e un nimic, scris ca fapt divers, ca un comentariu la o poezie care nu imi spunea nimic si era repetata intruna la cenaclul agonia. Nu imi spunea nimic este formula eufemistica. Asa ca m-am gandit sa salvez conceptul si sa fac o calchiere pe forma asta de tele-publicitate care sa zica un ceva, purtator de sens si valoare pentru mine. Dar e, sincer sa spun, una din "creatile" mele de slaba densitate. In plus, daca m-ai citit ai vazut ca imi place forma, e o dihanie diforma si inestetica si m-as feri sa o numesc poezie daca as avea un cuvant mai bun pentru gandurile mele condensate amalgamate cu figuri de stil in secvente scurte de text. De fapt, nu e chiar poezie autentica, e "geamanul ei rau", e ca un frate urat si ciung al unui Adonis, care, bineinteles nu ar trebui omorat, dar care s-ar putea abtine (dintr-o pornire nobila pe care nu o are) sa se inmultzeasca. Sunetul in schimb, e o scriitura cu forma oarecum reusita (departe de un Adonis, dar vazuta de departe prin miopia mea aminteste a...), cu o densitate mult mai ridicata si bine imbinata de idei, cu un continut care mi-e apropiat si drag, care ma exprima si care poate sa faca oamenii sa inteleaga ce cred/simt eu. Ai ghicit acum, sunt un mic tiran al textului/sensului acestuia. Inca un motiv pentru care scriu acum comentariul este pentru a-mi apara aceasta postura de tiran, ca orice membru al acestei categorii care se respecta. Si sper sa pot sa demonstrez ca am motive foarte bune sa o fac: 1. In primul rand e util sa se inteleaga de unde plec, sunt un panteist, un crestin influentat de hinduism pana la un punct (excluzand de exemplu multitudinea de zei si adorarea acestora), un om dezamagit de marile religii, care se intreaba daca putem avea parte de mici religii, daca putem sa opunem ceva laicizarii totale a lumii, daca putem opri scurgerea de sens si golirea obiectelor (concrete, abstracte) din jurul nostru. Ma intreb de exemplu daca putem crea o religie interpersonala, o "religie in doi", in care partenerul sa fie atat altar cat si preot (Isus spunea ca unde sunt doi e deja biserica), in care Dumnezeu poate fi perceput, slavit, auzit prin celalalt. Si incerc sa conturez ideile si cercetarile mele neterminate, prin aceste poezii care sunt doua, poate trei: Sunet, Ritual si Speramaimult (acesta din urma despre evolutie si fara ideea de cuplu). Nu inaintez prea repede, si nu am nici o graba. 2. Dorinta tipica de a nu construi castele de nisip care sa nu fie vazute. Toate sunt castele de nisip, dar daca pot sa fac macar o persoana sa se bucure de ele (asa cum sunt), atunci ele vor trai mai departe in acele persoana, ca mici vectori. 3. Pentru a face asta trebuie sa ma comunic, trebuie ca ceea ce gandesc eu sa poata fi transmis, macar partial, celui care ma citeste. Vreau sa incerc sa imi fac clara pozitia, sa comunic cat mai mult din ceea ce gandesc, ca sa poata fi de folosul celor care doresc sa se foloseasca de ele. Nu ma intelege gresit: nu vreau sa spun "fa ca mine", ci "afla ce gandesc, apoi fa ce crezi". Nu e calea mea cea mai buna si nu e nicicum singura. Dar si eu am afluenti, si, imi permit sa cred ca voi putea fi si eu candva un mic afluent al unor alte vieti si gandiri. 4. Relativizarea textelor mele inaintea perceperii lor mi se pare o medie catastrofa personala. Mai pe romaneste, aceasta perceptie imi zadarniceste jumatate din intentie. Jumatate din ea fiind sa ma construiesc pe mine insumi. Iarasi, nu vreau sa zic: nu interpretati, nu modificati, nu alterati! Asta ramane la latitudinea fiecaruia, si sincer sa fiu ma intristeaza cititorii care nu integreaza ceea ce am scris cumva in sistemul lor, admitand si respingand parti. Dar cred ca ar trebui sa existe o curtoazie a cititorului. Cred ca, din respect fata de autor ar putea sa incerce sa inteleaga ceea ce vrea autorul. Ca dupa aia vede similitudini cu altceva, sau face asocieri spontane cu micul dejun, femeia din metrou de ieri, sau amintirile din copilarie, e just indreptatit si, sincer, treaba lui. Dar pentru mine Arta e mai ales comunicare. Iar daca ceea ce spun eu nu ajungela cititor ma descalifica in ochii mei. A se vedea "Spermaimult" de exemplu in care incerc sa sugerez o continua evolutie cu un semn de intrebare la capat (oare si Divinitatea evolueaza pe alte dimensiuni?). Daca mi se spune ca e o forma de complex oedipal si de reactie sexuala cu tatal meu (era vorba si de paternitate,da), si se rateaza in asemenea hal sensul celor spuse de mine, o resimt pur si simplu ca pe o ratare. 5. Despre forma, pe care intentionez sa o apar, voi scrie mai tarziu. Dar acolo e oricum de gustibus. | |
| = re | Maduta Florin [06.Jul.04 17:47] |
| Iti raspund fara sa citesc textele de care ai amintit, desi le voi citi. Pentru ca nu am timp si pentru ca nu sunt importante dpdv a ceea ce vreau sa spun. Cum ma grabesc, voi fi schematic. 1. Te inseli: dorinta mea era de a te flata. Imi pare bine ca am reusit fara sa te ofensez. 2. Am sters din comentariul meu de ieri cuvintele urmatoare: "Ca doar nici unul dintre noi nu credem in alchimia poetica". Prin "alchimie" intelegeam valoarea magica (initiatica) a cuvintului (in sens larg, dar nu in cel mai larg sens. Am sters fiindca mi-am dat seama ca tu de fapt crezi. 3. "Asta am vrut sa fac" nu scuza o poezie proasta. Si cu atit mai mult nu descalifica una buna. Faptul ca pentru tine "moment publicitar" este "un nimic, scris ca fapt divers" nu inseamna nimic. Mai ales ca largind un pic sensul cuvintului "panteism" chiar asta face momentul: o descriere panteista a obisnuitului (a doua natura, cum se spune), adica obiectele sunt purtatoare de sens (Iris). 4. nu spun ca nu e important ce vrea sa spuna autorul. Dar daca autorul se apuca sa scrie, trebuie sa recunosti, o poezie incifrata n-am cum sa nu presupun ca respectivul sens o e indicibil, cu alte cuvinte ca obscuriteatea ii este intriseca. Alfel, de ce nu ar scrie tratate de filosofie? Sau poezii cu sens limpede? 5 legat de 4. Chiar tu spui: o religie pentru doi. Cu cei care-ti sunt apropiati poti realiza o astfel de liturghie, intre voi (daca exista al doilea), versurile pot fi psalmi. Pentru mine insa, ca cititor cu totul exterior, insa e mai greu sa fiu ortodox. Ti-am explicat de ce. O data pentru ca sunt prea multe coduri, alta data pentru ca s-ar putea sa ca tocmai codul corect sa-mi lipseasca. N-o sa ma acuzi de incultura sper, daca iti marturisesc faptul ca sunt sigur ca nu stiu toate semnficatiile simbolice ale tutror substantivelor pe care le folosesti. 6 legat de 5. Tu incepi sa-ti explici sistemul poetic. Bine faci. Daca in alte cazuri e jenant cind e vorba de tine e necesar. Chiar asta spuneam si eu: poeziiile tale "cer un critic, un exeget care sa le explice". Precizez: unul care sa nu-ti interpreteze textele pornind numai de la ele. Ci si de la lecturile tale, de la biografia ta. 7 rasarit din 6. Un astfel de critic deocamdata nu exista. Contextul textelor tale nu-mi este furnizat. Eu cel putin nu sunt capabil sa descopar cifrul corect. Asa ca nu trebuie sa te consideri jignit ci sa constati o realitate. Remediaz-o daca vrei autocomentindu-te. Parearea mea e ca ar trebui sa o faci intr-o formula eseistica sau printr-un pseudo jurnal. 8 dupa 7. Sunt convins ca un asemenea critic le-ar spori valoarea. In acelasi timp mi-e greu sa cred ca o opera in genul asta mai poate fi scrisa azi. Totusi, iti urez succes. 9. Nu-mi amintesc sa fi criticat forma. Te gindesti poate la afirmatia "e prea corect scrisa"? Vezi, chiar cuvintele astea atit de banale pot naste sensuri diferite numai pentru ca autorul lor nu a fost suficient de atent... Nu la forma ma refeream. Ci la faptul ca ideile poetice decurg una din alta prea corect: nu banal ci cam la acelasi nivel. Insa ai dreptate: se discuta. 10. Concluzie: de la fereastra mea textele tale nu sunt bune datorita sensului pe care tu l-ai incorporat in ele ci datorita faptului ca sunt cu adevara poezie. 11. Post fata non literara: Am fost surprins, dar nu foarte, de faptul ca plecam amindoi in acelasi punct. Ma intreb chiar daca nu cumva e o iluzie. Pentru a verifica iata aici o reformulare personala a propozitiilor tale despre marile religii si religia personala: Constat ca un sistem democratic, singura forma pe care o pot sustine, este imposibil atit timp cit diversele grupuri care compun societatea nu interactioneaza (comunica) prin intermediul unor interfete care renunta sa mai faca apel la metafizica. Cu alte cuvinte, dreptatea, de exemplu, nu mai trebuie legata de Dumnezeu ori Alah. O mare religie este imposibila. Dar daca din postura de animal politic renuntarea la comunicarea metafizica e posibila, mie personal, ca persoana privata, mi-e imposibil. Pot atunci sa propun un limbaj, o scriitura cu semnificatii renuntind la pretentia de universalitate spatiala si temporara? Pot fi absolut stiind ca de fapt ca sunt relativ? Pot nu pot, eu incerc... S-auzim de bine. | |
| = Adaos (nu o lua ca polemica, fiindca nu e) | Maduta Florin [06.Jul.04 21:36] |
| Ma gindesc ca n-am fost suficient de clar in a explica in ce sens poezia asta mi se pare prea corecta. De aceea, permite-mi un exemplu de incorectitudine: "Surizatorare in poarta raiului sta Eva".(blaga) Iti reaminesc: mai departe in poezie din simburele scuipat de numita, peste secoli rasare un mar din al carui lemn va fi cioplita crucea pe care Isus etc. Pentru sensul exact, adreseaza-te unui exeget. Bun. Cele doua versuri sunt incorecte, adica mai mult decit corecte: de obicei eva nu sta la poarta raiului ci la usa din dos. Petru, daca nu ma insel, e cel care te asteapta la intrare. Asadar referire la un scenariu mitic a carui cunoastere poti, cu virf si indesat, sa i-o pretinzi cititorului. O mica modificare in acest scenariu si gata, poezia apare. Tu, in schimb, nu poti sa-mi pretinzi sa NU il fi citit pe Ion Barbu. Asadar, ascultindu-l cu urechea scolita la versurile lui, sunetul tau decurge aproape cartezian: Asteptare inmultita=>tensiune=>eliberare=>spargere, taiere a ceva(indiferent ca-s timpi ori carcase de vid) Apoi, prin reluare: asteptare=>tu (coarda ta) eliberare(silabe, foste sunet de firiz)=>foame, dorinta Mai departe: tensiune=>rezovare pe o treapta mai inalta=>inchinare la aceasta puritate "salvata de tacere". Indiferent despre ce este vorba de fapt. Acum, mi se pare ca nu mai ai cum contrargumenta decit atacind competenta mea de cititor. Alfel, daca eu sunt un cititor de poezie competent, lectura anterioara e plauzibila. Chiar e prima care ti se ofera. Si inca. Din ce perspectiva imi pare prea corecta? Tocmai din perspectiva ta. Fiindca daca tu vrei sa transmiti un sens personal, propriu, precis, tocmai faptul ca lectura in lumina lui IB este autorizata, si inca in ce masura!, il poate face pe cititor SA NICI NU MAI CAUTE altceva. Gindeste-te ca nu mi-ai fi putut raspunde si arata-mi ce vers din poezia ta imi semnaleaza ca NU e vorba de o simpla reluare a lui Barbu. Ce anume ar trebui sa-mi atraga atentia? Blaga nu e tocmai idolul meu, dar in poezia citata ma face imediat sa inteleg ca nu e vorba de o simpla repovestire a mitului caderii. Cu alte cuvinte ca lectura poeziei sale nu e inutila, ca nu repeta Biblia ci intra in dialog cu ea, sau i se adreseaza, sau releva de-intrebatul (chiar daca ai renuntat la dragul meu martin haidi). Si acu', ca tot m-a luat valul, imi permit un sfat. Oglinda nu-mi prea functioneste asa ca nu stiu daca nu cumva ma aflu intr-o pozitie aroganta. Daca iti par cumva arogant, scuza-ma. Nu vreau sa fiu si nici nu e important. Te rog sa ma ierti daca par arogant. Repet, pentru ca tin neaparat sa evaluezi sfatul meu "obiectiv", adica fara reactii adverse. Asadar, se vede clar ca esti familiar, ca ti-ai insusit bine poetii, sa-i zicem absconsi, felul lor de poezie. Dar tocmai pentru ca sunt dificili ascund o capcana a facilitatii. Devii obscur utilizind obscuritatea lor in loc sa dezvalui obscuritatea proprie sensului tau. Exista poetii obscuri care sunt limpezi. Imi permit sa ti-l semnalez pe Kavafis. El isi proiecteaza poezia pe fundalul mitologiei antice. Ca cititor, chiar daca nu esti as in mitologie elena, stii unde sa cauti. Poetul, kavafis adica, are simboluri. Si incepe sa repovesteasca cit se poate de clar scene mitologice, scene din viata zilnica (despre un baiat intilnit intr-un magazin care parea Adonis, de exemplu), scene istorice. Intr-un limbaj cit se poate de simplu. Ei, stilul lui e atit de facil incit utilizindu-l nu poti fi obscur decit intr-un mod personal. Apoi iti mai pomenesc de Foarta, sunt sigur ca-l stii. El, spre deosebire de tine si Kavafis, e mai mult ludic decit serios. Numai ca semnificativ pentru subiectul nostru e ca si el ii are printre maestrii pe Malarme (chiar l-a tradus excelent) si incerca sa traduca stilul acesta intr-unul simplu abordind subiecte reportericesti (Erau ziare, evenimente...). Poate ca l-ai citit pe Kavafis, poate nu. Important e ca nu prea se vede ca l-ai fi citit, nu ti-e afluent, ca sa folosesc vorbele tale. Desigur, nu-ti cer sa-ti schimbi stilul ci sa meditezi, daca n-ai facut-o, la cum se poate exprima simplu obscuritatea, adica misterul. Inchei cerindu-mi inca o data scuze daca am parut arogant. Nu fiindca ar fi o postura de care ma jenez, ci fiindca de data asta chiar nu e cazul, aroganta nu-si are sensul in contextul de fata. | |
| = Asa trebuie sa fie agonia, Florin | Mihai Popeti [08.Jul.04 17:27] |
| Nici nu stiu de unde sa o iau, asa ca imi facilitez intrarea cu multumiri repetate: pentru atentia pe care mi-ai dat-o, pentru sfaturile utile si intrebarile si ideile macar la fel de utile. Dupa cum spuneam la inceput, Agonia e locul unde am putea sa crestem, e un playground in care ne jucam cu cuvinte sensuri, arta oameni si asa mai departe. Si poate fi un loc la fel de bun pentru un "veteran" ca tine sau pentru un incepator ca mine. Hai sa iau pe rand autorii mentionati si sa fac legaturi bio-bibliografice (sunt vii, cum altfel?): 1. Gib Mihaescu - nu am auzit niciodata de el 2. Ion Barbu - Pari sa vezi multe asemanari si influente din partea lui. Ce pot sa spun? Nu pot spune ca nu am citit Ion Barbu. M-a fascinat la el combinatia dintre poezie si matematica (evidenta oricui cunoaste matematica un pic mai personal), placerea rostirii, o credinta in magia cuvantului pe care i-o intuiesc si lui. Dar am citit in urma cu foarte mult timp Barbu, din pacate foarte putin si, mai presus de toate, foarte putin atent. Asa ca, asemanarea dintre noi poate sa fie coincidenta sau una de temperament, dar mai mult (influente de sistem poetic etc.) nu e cazul. Bineinteles ca partile de memorie la care am prea putin acces retin tot. Si cum eu scriu "intuitiv" cum si percep adesea lumea, se poate sa gasesc influente ale unor poeti pe care i-am citit doar candva, de mult, aduse la suprafata de subconstientul meu ghidus, caruia ii las intotdeauna portite deschise. Dar, dupa cum iti imaginezi acum, Ion Barbu m-a luat prin surprindere la fel de mult ca afirmatia ca mi-as fi insusit corect niste poeti... Mi-e tare teama ca harnicia mea lasa de dorit in acest sens. Sa merg mai departe si voi ridica discutia asta pe parcurs daca imi mai vine ceva in minte. 3. Malarme - rusinat ma simt cand iti spun ca nu am citit un singur vers de-al sau. Dar va veni si timpul cand asta se va schimba 4. Arghezi - ei, uite ceva ce m-a influentat in urma cu cativa ani. Am citit mai mult Arghezi decat orice altceva mentionat de tine in comentarii, dar na... E interesant felul in care cauta divinitatea, unii psalmi, si imi plac tot felul de idei care apar pe la el (si pe care nu mi le mai amintesc (am o memorie horibila). 5. Stanescu - Nu stiu daca am citit mai mult de 6 poezii Stanesciene la viata mea, dar imi amintesc exact momentul in care m-am hotarat sa nu il citesc o vreme: cel in care am constatat ca subconstientul meu imi dictase un vers stanescian in mijlocul unei poezii (Contraste). Atunci, temandu-ma sa nu plagiez - chiar fara voia mea, m-am hotarat sa ii las cartea din mana pana reusesc sa ma formez. Acum imi dau seama ca puteam sa fac contrariul, sa citesc cat pot din el si cu cat mai mare atentie pentru a-l depasi in mine (daca pe foaie nu merge ;). Poate merita sa explic propozitia anterioara cu "dictatul": Cand am inceput sa scriu poezie, primele au fost scrise fara a ma gandi, si fara corecturi, am scris asa cum o face un "medium": am pus pixul pe foaie si am inceput,continuat si sfarsit sa scriu fara sa ma gandesc si fara sa simt ceva. Au curs din mine. Ce ti-e si cu daimio-ul asta? 6. Mitologie greaca & CO - am citit ceva in liceu, si cred ca mi-a prins bine (vezi criosfera, si altele). De Hermes stiam, de Iris nu, si ma bucur ca am invatat ceva. 7. Blaga - frumos, citit cate ceva, dar iar asa, nu prea mult si nu l-am "analizat" niciodata. Doar mi-au placut unele lucruri si imagini la el. 8. Kavafis - nu am citit, dar m-ai facut curios, si banuiesc ca nu doar pe mine (am un interlocutor ne(mai)vazut, imi cer scuze daca nu ma pot abtine uneori sa fac aluzie la el pentru a-i face cu ochiul) 9. Foarta - ei bine, imi place, si mi-am si insusit volumul sau cu ziare, evenimente (l-am adus pana si cu mine in germania si cand intalnesc romani il scot din raft...) ********************************************************** Acum, despre influenta: Eu incerc sa nu ma las influentat prea tare de cei ce au scris inaintea mea, cu toate ca ii admir. Pana la urma, stapanesc acelasi limbaj, si am aceeasi posibilitate de a transforma cuvintele in magie, daca ma ajuta facultatile. Nu insist asa de mult sa fiu original, dar insist sa nu imi alunece gandul de pe sinele proprii pe ale altora, chiar daca parcurg sau intersectez trasee ras-colindate. Cu alte cuvinte incerc sa imi apar individualitatea prin ignoranta. De aceea se si vede de departe, cu ochiul liber, stangacia versului meu. Nu stiu alti cum sunt, dar eu citesc in general proza si scriu in general poezie si banuiesc ca daca m-as apuca mai serios de scris proza as avea tendinta sa citesc multa poezie. Daca ar fi sa enumar poeti care m-au influentat (in bine sau in rau ar fi (cronologic): 1. Eminul (il parodiam - cred ca asa am exersat primele rime pe romaneste) 2. Minulescu - pe care il iubesc aproape la fel de mult ca pe 3. Sorescu - care, ce-i drept, nu scrie nici pe departe asa bine ca 4. Rilke - de la care voi avea de invatat o viata 5. Un picutz de Byron, da, Barbu, Arghezi, hai Foarta ca imi place saga. 6. Imi plac autorii "necunoscuti" am amici care scriu, si persoane apropiate (atat de apropiate incat aproape nu le vad) care scriu si ma indeamna (prin exemplu) sa continui si eu pe calea asta. Cineva a numit-o odata "initiatica" in fata mea, si asa i-a ramas numele. *********************************************************** De ce scriu? - sa ma comunic si totodata sa aflu. De obicei nu stiu ceva inainte sa o fi scris, sau, si mai corect, nu mi-e clar un subiect pana nu il verbalizez si poate poetizez (sau polemizez, oricare dintre ele) Obscurul poeziei e obscurul meu, al celui ce nu cunoaste ceea ce trebuie spus, in afara de faptul ca este ceva ce trebuie rostit. E ca o formula magica, posedandu-si vorbitorul cu intentia de a fi spusa. Uneori, da, dupa cum spunea Borges, am inceputul si capatul, si imi reamintesc mijlocul. O fi acelasi Pianist care canta pe clapele noastre ale tuturor, si felul in care iese melodia tine de modul in care am reusit sa ne acordam (ce, cum?) *********************************************************** Manifest o credinta in cuvinte si in calitatea lor potential-magica, sau de fapt, originar-magica. Trebuie facuta o arheologie, trebuie sa aflam cum sa le rostim pentru ca ele sa fie magie. Nu ne trebuie altele, ci NOI trebuie sa fim altii, trebuie doar sa ne schimbam punctul de asamblare cum i-ar spune un vrajitor Juan unui Carlos Castaneda oarecare. Cuvantul e magie, rostirea e voluptate si adevarul suntem chiar noi sub straturi-straturi de nerostire,nemagie si un vid dens de poti sa il ungi pe paine (si unii il si mananca asa). ************************************************************ revin mai tarziu intr-un nou comentariu | |
| = am rabdat cu nerabdare | Maduta Florin [02.Oct.05 19:06] |
| M-am intrebat dupa ce ti-am scris ultima oara de ce naiba nu mi-am adus aminte si de Rilke. Ce bine ca l-ai adus tu in discutie, desi cred ca el e mult mai sentimental decit tine... Are un vers care ma face intotdeauna sa ma indoiesc de mine: "se intorceau acasa/indragostitii care nu au gasit nimic". Tu poate ca il citesti in germana si ma faci invidios inca o data. Si multumit in acelasi timp, pentru ca Barbu are o poezie in care se refera la o "tara svaba", ceea ce imi da prilejul sa fantazez si sa spun ca ti-a influentat chiar si biografia. Chiar si gindul, pe care ti l-am gasit in alt comentariu, despre felul in care iti influenteaza clima starea de spirit cred ca l-am citit mai demult intr-o scrisoare a matematicianului. Imi dau seama ca pot fi enervant insistind pe aceasta idee, a legaturii dintre poezia ta si cea a lui Ion Barbu. O clipa m-am gindit sa renunt insa nu o pot face si iata de ce: "Fulger strain, desparte aceasta piatră-adâncă; Văi agere, tăiați-mi o zi ca un ochian! Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean, Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă, Un trunchi cu prăpădite crăci vechi ce stau să pice, Din care alte ramuri, armate-n serpi lemnosi, Bat apele, din baia albastra sa despice Limbi verzi, suieratoare prin dintii veninosi." (Innecatul) Gasesesc la Barbu cuvinte surprinzatoare pentru un context spiritualizat? Da: "crăci". Dar la tine? Sigur: "se-ndeasă". E in poeziile voastre o legatura intre dorinta, impur, pur, multiplicare si o tensiune gata sa rupa ceva, sa tai? "atlanticei sunt robul vibrat spre un margean" (dor de puritate) La el: margean - puritate veninoase - impuritate dorinta, tensiune - vibrat spre "din care alte ramuri" - multiplicare craci vechi ce stau sa pice - iminenta ruperii La tine: caste - puritate se-ndeasa- asteptare sunet de firiz - iminenta ruperii mii de guri - impuritate (lacomie), multiplicare Mai mult decit atit, in punctul in care el este implicit (e vorba de Innecat, adica de ceva care pina la urma se opreste, posibil chiar pe forme de granit!) tu esti explicit, ce-i drept dar deviezi spre un alt stil, arghezian. "crăci vechi (impur)" "din care alte ramuri"(multiplicare, remarc ambiguitatea in care isi face loc mai inaltul dorintei, n-ai grija). Acum, nu are importanta daca exista vreo cauza reala a asemanarii ori daca e vorba de o pura coincidenta. Incearca un pic punctul meu de vedere si spune-mi unde gresesc, unde nu vad bine, unde fantazez, de ce nu sunt justificat, in calitate de cititor, sa-ti pretind mai mult? Mai ales ca are o poezie care imi place la infinit: "Statura Sa nu prelinga, sa nu pice, Viu spiritul, robit in ea, La azimi albe sa-l ridice: Sfiit pruncia ei trecea. Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă, Ușor sunau în răsărit; Și nori ce nu știau s-ajungă Și munții, câți va fi-întâlnit, Suiau cu iezerii, să cate La anii falnici, douăzeci. Vedeau din ceasul ce nu bate. - Din timp tăiat cu săbii reci." In fata unei poezii cum e aceasta eu unul ramin fara glas. Asemni celei de-a treia persoane. Careia ii trimit urari de bine. Ceea ce iti doresc, de altfel, si tie. | |
| = Continuare | Mihai Popeti [02.Oct.05 19:06] |
| I Comentariul anterior Stiu ca pot sa devin enervant cu mutumirile, dar multumesc in continuare pentru dialogul care s-a deschis, entitatilor responsabile in cauza. Hai sa raspund mai intai la ultimul comentariu iar apoi sa ma intorc, pentru ca nu toate provocarile au fost atinse de comentariile mele. Asadar, da, citesc Rilke in germana, si da, are toate sansele sa fie mai sensibil ca mine (am smuls spini de pe un deal cu manusi de panza saptamana asta si mai traiesc). Stiu ca barbu spune ceva de tara svaba, mi-a spus-o Anton de pe pagina germana intr-un comentariu, cat despre clima, asta cred ca ne atinge pe toti (sau macar, ajunge un pic de reumatism). Nu e necesar sa renunti neaparat la ideea de a face o paralela dintre mine si Barbu (ma flateaza si nu sunt genul deranjat de asa ceva :D). E necesara, poate, o constientizare a limitelor pe care le poate avea paralela: adica, unde are sens sa o facem, si unde nu. As include meteosensibilitatea la nu si simbolurile insirate, in mare parte, la da. Chiar m-a surprins foarte placut "Innecatul" si trebuie sa iti multumesc din nou pentru aceasta atentie. Si, bineinteles, acum comentariul meu la paralela asta: 1. margean - caste - puritate (adaug nedorita, si la innecat si la abstinent) 2. veninoase - mare de guri - impuritate: hm, eu as fi ales "zvon" ca impuritate 3. dorinta, tensiune - vibrat spre - vectori de atractie, foarte frumos, imi plac vectorii (dar asta e alt manifest) 4. din care alte ramuri - mare de guri - multiplicare. Daca vrei sa vezi asa, asa o vezi. Dar pentru mine "din care alte ramuri" inseamna mai degraba bifurcare iar mare de guri este amplificare (nu am simtit-o ca pe o multiplicare desi e evident ca asta e sensul primar - de care nu mi-am dat seama - ) aici deschid din nou o paranteza: asta e prima greseala reala pe care o vad si eu in poezie: vroiam sa sugerez amplificare prin "mare de guri" (ca o sala plina de oameni (eventual copii) a caror murmur se inteteste pana devine insuportabil, daca va e cunoscut fenomenul), si "zvon" vroia sa insemne ceva dulce-pacatos, subtil daunator, subminator al propriei identitati. Poate aveti vreo sugestie pentru acest gresit vers opt. Adica, nu ca nu ar creste si zvonul prin multiplicare, asta ar putea sa fie ca un incendiu, si sa salveze ideea chiar daca se pierde nuanta - ah, dragele mele nuante, cat de nefericit incerc eu sa va ocrotesc si ascut! ... sa revin... 5. ce stau sa pice - sunet de firiz - iminenta ruperii. In primul caz da, in al meu nu chiar... sunetul de firiz va fi precedat de rupere, dar nu vad unde e iminenta... Dupa parerea mea taierea e mult mai rea decat ruperea, si chiar asta sta scris acolo...senzatia de taiere dar fara eliberare sugerata, un sunet de firiz (mai ales daca tai un placaj cu bonfaerul) este monoton, lung si sacaitor...sau asa se vrea (nu stiu daca trebuie sa amintesc tot timpul ca imi apar si intentia) 6. Nu inteleg cum poti sa asemuiesti implicitul lui cu explicitul meu...detalii... 7. Are si el (Barbu) sau ea(poezia) asteptare la inceput poate mai putin simtita (la mine e mai importanta) Asa ca: recunosc unele puncte comune: puritate-impuritate, vector de atractie,multiplicare (desi nedorita, iacat-o), asteptare. Ce ar mai fi eventual de stabilit este asemanarea subiectului. Stiut fiind faptul ca din caramizi poti construi atat sobe cat si beciuri racoroase. Persoana, sper ca stii deja cine e (daca mi-ai lecturat atent poeziile nu poate sa iti scape multiplele referinte), ti-a receptat urarile si e invitata sa se desconspire. *********************************************************** II Religia bipersonala. Nu ti-am raspuns la unul din cele mai importante puncte pentru ca am mai avut nevoie de timp de gandire. Si eu sustin (cu retineri,scarbe si neputinta de a pune altceva in loc) un sistem democratic.Oricum,e basmul cel mai acceptabil dintre toate cele practicabile de pana acum. Totusi, mi se pare inacceptabila renuntarea totala la metafizic in societate/sisteme sociale. Sa ma explic: Umanismul ateist si rational este in fond un set de valori ca orice alta religie. Dupa mine, el se inseala in trei puncte: vede omul in centrul universului, unde nu e sigur ca se si afla. Ignora divinitatea pe care o simt ca pe un detaliu destul de relevant al universului (de vreme ce sunt si panteist... :D). Pune accentul pe ratiune, cand ratiunea nu ne calauzeste decat pe jumatate din drumul adevarului (si doar prima). Ca platforma sociala ar putea fi gasita esenta credintelor, care pentru mine nu e diferita. Sincer, din cate pot sa imi dau seama, credintele difera in principiu doar ca religii (institutionalizari ale credintei). O mare religie e posibila, dar pentru mine falsa: de ce? pentru ca grupurile corup cel mai tare, ierarhiile si rutina omoara tot ce e autentic si totul se goleste de adevar si de sens. Ce departe sunt crestinii azi de invatatura lui Isus! Dar da, de vreme ce societatea renunta la metafizica, noi nu trebuie (putem) sa o facem. Acum, pentru mine, ca pentru orice metempsihotic care se respecta, viata inseamna evolutie. Si cum de unul singur (calugar, etc.) e o cale pe care n-am ales-o, imi mai ramane evolutia in cuplu. Pentru asta trebuie sa curatz si notiunea de cuplu, cum intentionez sa o fac cu cea de credinta. Cuplu pentru mine inseamna conectare pe mai multe nivele (pe toate, de fapt). Nu identitate, nu egalitate dar in schimb posibilitatea (structurala a) comunicarii reale (cu feed-back autentic si reversibil). O religie in doi rezolva pentru mine si necesitatea cuplului (psihica, fizica, intelectuala, materiala) si necesitatea metafizicului (sufleteasca). Adica, pana acum, tot ce am gasit ca trebuie rezolvat in viata asta. Mai ramane arta. In cazul asta exista foarte binevenite coincidente. Nu inteleg pentru ce tragi concluzia ca e necesara o relativizare a propriei pozitii de vreme ce platforma sociala necesara ne-ar obliga sa renuntam la metafizic. E responsabilitatea noastra, bineinteles, sa ii sugeram cititorului sa relativizeze ceea ce sta scris, sa nu o ia drept Adevar cu litere capitale, ci doar ca pe o fateta. Dar daca incepi cu relativizarea deja din scris atunci te depersonalizezi si iti depersonalizezi opera. Nu uita, ca cine spune tot nu spune de fapt nimic, pentru ca dizolva diferenta dintre semnificat si nesemnificat. Si face astfel rostirea nerostita. De aia nu se poate vorbi rational despre Dumnezeu decat pana la un punct (relativ nefructuos dupa mine).Pentru ca ratiunea opereaza prin diferenta in timp ce Dumnezeul, asa cum il percep eu, e tot. E si realitate si potenta. Cand afirm ceva, neg altceva, dar totul nu necesita excluderi. Pentru mine, doar sufletul poate percepe divinitatea (= adevarul) in mod corect, din simplul motiv ca sufletul opereaza prin includere (ca adevarul=divinitatea). E irational pentru ca nu exclude. Dar ne-am facut de la `89 incoace (si ma refer la 1789) prostul obicei de a confunda adevarul cu produsul ratiunii. Tocmai in asta consta un motiv pentru atitudinea absoluta in lumea noastra relativizata: exista obiectivitatea subiectivitatii tale. Mai mult, doar perceptia subiectiva poate atinge realitatea, cata vreme obiectivarea se face prin ratiune, adica excludere de adevar-unitate. Acum intervine (tadaaa!) poezia, de fapt arta in general. Poezia de care vorbesc nu e rationala. Opereaza prin cuvinte care adesea nu inseamna ceea ce s-ar presupune.Opereaza prin sugestii. Nu stiu daca ti-e cunoscuta teoria sistemelor a lui Niklas Luhmann (aud rasete in public), dar un aspect e foarte important acolo pentru discutia in cauza: Sistemele nu se pot determina reciproc ci doar sa se irite. Iritatia va fi apoi procesata intrasistemic iar feed-back-ul poate sa aibe loc tot numai prin iritatie. Adique: Nu sensurile mele ajung la tine, cititorul meu (frate!, cum exclama Baudelaire) ci doar cuvintele mele. Sensurile trebuie sa apara in tine prin "iritarea" sufletelului tau de catre cuvinte. Avem asadar o codare-decodare care nu are cum sa nu iasa cu hop-uri, unde mai pui ca exista si bruiaje. Aici intervin conceptele de maiestrie si acuratete de partea scriitorului si de intuitie si empatie de partea cititorului. Nu o sa pot comunica niciodata sensurile "brute". In sensul asta, suntem intotdeauna singuri. Insa, s-ar putea, cum spune Borges, ca un text sa fie "scris pentru tine", adica sa poti empatiza cu cel care l-a scris. Sa poti intui care din nuantele posibile se ascunde in spatele tau. De aia, dupa cum ar spune anumiti cititori invizibili, ajunge sa scrii o singura poezie, cata vreme e cea care il atinge pe cititor. Plus ca se pare (mie) un fapt de o evidenta sensibila: cuvintele pot fi magice. Daca in spatele lor se afla articulare magica bineinteles. Cuvintele unui magician, hai sa-l luam pe Rilke, pentru ca l-am mentionat deja in discutia noastra, sunt ca o cheie quasi-universala, sau macar mai generala. Ele transmit sens mai multor feluri de cititor, sunt usor intuibile. De aceea, cand citim prima Elegie (din Elegiile Duineze) simtim adevarul din spatele cuvintelor.Un adevar mare, atat de mare incat nu incape in ratiunea noastra. Rational, inteleg doar 20% din ce scrie Rilke, si mai nimic din ce vrea sa zica per ansamblu. Dar intuitiv, ma copleseste, navaleste in mine cu adevaruri inexprimabile. Aici poate trebuie sa subliniez acea obscuritate pe care ai mentionat-o. E necesara pentru magie. Este acel irational la care esti invitat. Acolo poti sa te opresti linistit din gandire. Trebuie sa simti. Si sa te raportezi la simtire. Bine, psihicul individului normal se simte atacat de un asemenea abandon. Dar nu norma ne-a adus pe agonia, slava cerului. Se mai intelege ceva din ce scriu aici? Astept iritarea dumneavoastra, stimata audienta, draga Florin. | |
| = Rilke despre adevar & CO: | Mihai Popeti [11.Jul.04 22:04] |
| 16 (Sonete catre Orfeu 2) Locul ce-l sfasiem mereu si se lecuieste pururi este Dumnezeu. Caci noi taiem, caci vrem sa stim, dar el e daruire si-i senin. Chiar si ofranda pura harazita, in lumea sa asa doar o primeste: sfarsitului eliberat impotriveste eternitatea sa cea neclintita. Doar mortul bea dintr-un izvor de noi aici doar auzit (usor) cand celui mort semn mut ii face zeul. Caci noua numai zgomotu-i menit. Iar mielul, daca-si poarta zurgalaul, manat e de-un instinct mai linistit. | |
| = teoria conspiratiei | Adela Popovici [12.Jul.04 13:08] |
Draga Mihai, in calitate de entitate responsabila am sa-ti raspund „cu multa placere“, am intuit si mi-am dorit un dialog intre Florin si tine. Faptul ca el a luat nastere vi se datoreaza, iar eu traiesc bucuria de a-i fi martora plina de admiratie. As vrea sa-ti multumesc pentru asta. Si sa ii multumesc lui Florin. In ce ma priveste, mi se pare ca ai reusit, prin sugestie si referiri subtile la adresa mea, interlocutoarea ne(mai)vazuta, ca sa te citez inexact, sa creezi un soi de aura misterioasa. Daca nu pentru Florin, care, asa cum spui, probabil ca si-a dat seama cine este persoana asta ascunsa dupa tacere, dar o tacere prezenta, semnalata de tine, macar pentru eventuali alti cititori ai « Sunetului » tau si a comentariilor din subtext. Personal, m-ai facut sa ma simt ca un erou de roman, autor din umbra al unor conspiratii incalcite, urmarind desfasurarea evenimentelor dintr-o postura de absenta plina de semnificatii. :) (romantica incurabila, dar tu stii asta si, fiind pe pagina ta, am voie, zic eu, sa ma alint ; daca ai obiectii, le astept cu interes :) ) Florin, intamplarea a facut ca eu sa te intalnesc pe site inaintea lui Mihai si singura mea contributie a fost faptul ca i-am impartasit, imediat ce mi-a fost posibil, descoperirea mea, facandu-l atent asupra poemului tau instelat. Restul va apartine. Eu desconspirata nu pot decat sa va spun ca voi urmari si de acum inainte cu incantare dialogul vostru si, pentru a da curs invitatiei tale, Mihai, (pentru ca in ultimul tau comentariu te adresezi cu persoana a 2 a plural, ma simt astfel, inclusa), am sa imi permit interventia, atunci cand voi avea ceva de adaugat/intrebat. Deocamdata astept cu sufletul la gura raspunsul lui Florin (la comentariul tau, desigur.) Si tot sub umbrela lui “deocamdata”, eu m-am metamorfozat din « cititoare secreta » in cititoare “guraliva “. Cu drag, A voastra desconspirata Adela. | |
| = Mihai | Geta Adam [14.Jul.04 14:47] |
| Finalul mi-a imprimat senzatia de inaltare, de vina e arcusul pe care il vad frematand in urcusul sau si muzica sa pe alocuri lina, pe alocuri cu iz de zbatere. Imaginea asta mi-a ramas intiparita pe undeva pe acolo, ceea ce nu mi se intampla chiar la orice poem citit pe site. | |
| = multzumesc Geta | Mihai Popeti [14.Jul.04 15:10] |
| ...de compliment, dar cum, la fiecare al doilea? :)) Nu ii dau seama daca razi de textul meu,iti place, sau cate putin din ambele... larecitire | |
| = >Mihai, din nou | Geta Adam [14.Jul.04 15:17] |
| Mihai, daca radeam nu lasam aici nici un semn, fii sigur de asta. Si daca nu mi-ar fi placut atat de mult nu ar fi ramas acea imagine lipita de suflet. | |
| = Geta, | Mihai Popeti [14.Jul.04 15:20] |
| Iarta-ma ca ti-am pus sub semnul intrebarii comentariul, dar lasa posibilitati de interpretare. Ma bucur ca te-a atins textul, si sper sa mai treci prin textele mele. Larecitire | |
| = Mihai, ma che fai? | Andu Moldovean [14.Jul.04 16:53] |
| Sunt gelos si basta! Bobadil. P.S. Cate ceva despre cuplu si unitatile sale de masura (in toate sensurile sale, trigonometrice sau nu) mai poti afla de la cei trecuti demult la fapte). Pupus adoratus. | |