Ci m-am ascuns într-un cuibar de presuri
Ce atârna de-o creangă de jugastru.
D-ar m-ai găsit si-ai vrut să mă împresuri
Cu alb putin si cu prea mult albastru.

Nu înteleg de ce tot cauti semne,
Când zborul meu nu lasă nici o urmă?
Eu sunt copacul risipit în lemne
Sau poate sesul văduvit de turmă.

A fost un timp când eu îti stam în cale,
Iar tu te ascundeai mereu în cuiburi.
Acuma, iată, dealul este vale
Si valea deal si toate sunt mai tulburi.

Am să-mascund în cuib de codobaturi,
Ascuns el însusi de-un copac sihastru,
Pân-am să cred că însăti tu te saturi
De alb putin si de prea mult albastru.