Lumea-i un calvar sinistru
Cu geamuri încuiate. Sunt pedepsit
c-am îndraznit sã ies în vis spre ea,
Alerg
ªi cad din vis în vis,
O zi – un vis.
Necunoscuþi,
Nici eu nu mã mai recunosc dupã trezire.
Tresar, aceeaºi agonie
În vene mi se-ntoarce,
Respir venin.
Necunoscuþii mã-nconjoarã
ºi spun aceleaºi vorbe seci învelite-n staniol
ºi-mi sorb sângele din ceºti bleu de cafea
ºi râd aceeaºi glumã de un veac la o þigarã.
Iar eu aºtept sã mã trezesc.
Strig. Stric mobila din mintea-mi
Cãmaºa albã din ospiciu ma sufocã,
Pereþii-ncet se strâng,
Iar geamurile se viseazã zid.
Ameþesc ºi cad.
Lumina albã ºterge una câte una
Sinapse cu grijã închegate:
Dispare chipul,
Rãmâne doar conturul rece-al Ei.
Tresar.
Alt vis. Altã speranþã.
Aceeaºi necunoscuþi tenebri. Acelaºi dor de Ea.
Prea multe camere
ºi nici un geam întredeschis...