Un ametist clipește în lumină.
Mă văd întins pe-altarul lui de sânge.
În casa mea privirea mi se frânge
Sub desfătări de scenă și cortină.

În cerc tăcut mulțimea-n jur se strânge.
Arunc și eu în omul fără vină.
Privesc sedus la trupul de felină
Al fetei ce se-apropie și plânge.

Doi balerini se-nlănțuie-n mișcare.
De ritualul lor rămân atins
Și noaptea e profetică plecare

Spre alte lumi din cerul necuprins.
Mă las supus de fadă delectare.
Uitând de mine, somnul m-a învins.