mi-ai încolțit
în grădina sufeltului scăpându-mă
de parazitul mugure al plecării
ce roade, roade,
lăsând în urmă drumuri
între certitudine și îndoială,
ca niște riduri ale memoriei.

Timpul ne mângâie discret, pe tâmple
tu mi-ai crescut din a frunții dublă cărare,
nimic din ce trebuie, să nu se întâmple.
Să risipim a orelor, cruntă răbdare.

cu drept de autor
asupra fiecărui început
orfan de orice plecare

te simt
mie însumi