seară de seară te-am cunoscut pe stradă...
(dinspre Romană, spre Rosetti)...
îți știam ochii...
neprivindu-ți chipul pe-atunci

erai cea de azi?
sau... erai cea de-atunci?...

orașu-agitat prin care pășeam,
trecea pe lângă închipuirile noastre...
neștiind despre oameni

mai sus decât timpul eram...
privind fascinați
acoperișurile din Piața Universității...

în urmă vitrinele
cu oameni... ca omul de azi,
cu imagini... cu prețuri...
cu statuile-n ghips...
aceeași neșansă a lumii
din care ieșeam fără noimă...

și eram atât de aproape
pe drumul acela
asfaltat între geamuri...
lumini... trecătorii grăbiți,
pe care trebuia să-i ferim...

splendid rătăcind
în orașul acela
din care am fi fugit
dacă ne nășteam mai devreme...
dar... pășeam
pe-același trotuar ca și ei!

oameni ca mine... ca tine...
și laolaltă... ca voi...