Moartea umbla în vârful picioarelor
prin iarbă
și-a pus capul
pe sânul meu
să doarmă în miros de Vanderbilt
și să-mi sperie iubitul de moarte...
moarte crescută cu fructe de supărare
compusă din descompunerea culorilor într-o cupă
de lacrimi
și înghițite picătură cu picătură
ca tratament pentru trup...
Mi-am prins spâncenele amândouă
cu vârful degetelor
undeva în mine mai trecea în zbor
un fluture cu bucuria în gât...
Ce las în urmă mă gândeam
un fir de stea fetiței
să nu se teamă de golul rămas în mine
să nu se teamă de nemurire
un loc în care să plângă când se roagă
și câteva sfaturi despre cum se mănâncă fericirea... ce las pe fața iubiului meu
o lacrimă poate
una dulce care să-i amintească de primul sărut
și dreptul de a iubi din nou...

Moartea umbla în vârful picioarelor prin sufletul meu
dar au auzit-o cerbii mei albaștri
în coarne au luat-o
și-au aruncat-o în stele
deja moarte
acolo unde nimeni nu știe
ce-nseamnă să scrii o poezie
cum e când rămâi ...