Ne vom ingropa la radacinile orasului,
acolo unde pietrele mustesc a maslina fierbinte
si unde mosnegii joaca table
cu clipele noastre,
Ne vom rupe de cele netrebuincioase
si vom pasi peste literele
ce ne apasa trupurile,
ca niste vietati mecanice in mainile copiiilor,
ca niste nervuri palpitande in tablouri,
ne vom taia bratele urland de fericire
si vom sari,
eu si milioane de plonjori
ne vom arunca
in adancimile nebanuite ale soarelui
pentru a ne salva
o data pentru totdeauna
din bezna orasului.

Ma scufund
si drumul miroase a castane coapte,
a otet si a piele despicata,
doar ochii tai ma urmaresc, descompusi
precum ciucurii de patrafir,
templele noastre paraginite ingropate
sub pielea-ti albastra,
ma arunc
si ceilalti canta, aducand moartea
sub mangaierea gravitatiei,
descrescande
mai aproape de mine, de noi
Da-mi mana
sau apuca-ma repede de calcai
si nu lasa ca bezna orasului sa se coloreze
sub tipetele noastre.

Cineva a spus ca umbrele soarelui sunt netede