Fața ta regăsită în ploaie,
mâinile mele pierdute-n agonie,
năluciri de aripi cusute pe suflet...
simt cum mă-nec, cum nu mai am aer.

Căutând iubirea-ți am pierdut anii
presărându-i ca boabe de mărgele
în marea liniște ce vine
să mă cuprindă din urmă.

Speranța, parazit crescut în trunchi de minciună,
Iubirea-mi, pasiune nebună,
acestea toate-s iluzii ce se pierd
în umbra nisipului pe-ntinsul deșert...

Rătăcită de minți și puteri
vroiam să fug de sufletul meu
dar m-am trezit din coșmar
uitând să mai fug,
știind că totul e în zadar.
Eram moartă.
Tu m-ai ucis!
...iar eu nu aveam habar.