el stătea pe o muchie aproape de verticalul luminii
cosea capetele de aer inventa concretul
echilibrul stabil și sinele,
întâmplător conștientizam împreună starea de trecere
și hermeneutica porții
spre centrul pământului,

el activa o treaptă dincolo de diedrul luminii,
în umbra lui, eu răsuceam versul nostru zilnic
și coceam o pâine solară în atanorul cuvintelor sale

sesquiquadrate sesquiquadrate țipau păsările vremii,
pe marginile noastre anotimpurile rămâneau
tatuaje în cifre magice

între noi, orbul
traducând însemnele provizorii
din manuscrisul iubirii
în limba tactilă

a nenumitei întoarceri