M-a prins iarasi vantul de mana
m-a aruncat in memorie
rastignit de altarul viselor mele
ce nu mai au liniste
furtuna-i prea mare
si multe corabii s-au scufundat
in intuneric

unde esti?

nu-mi mai ajung
vagaunile uitarii...

stii ,aseara am vanat un cutremur
si l-am inchis cu grija-ntr-o cutie
pe care am cioplit-o dintr-un mit.
L-am adapat apoi
cu apa ochilor tai vie
de care
mai tarziu,
m-ai rastignit.

as vrea acum sa stii ca ai gresit:
am angajat de mult un vechi paharnic
sa bea 'naintea mea
din asfintit.