Ce-a mai rãmas, în urma ta?
Te-am citit atât de mult,
încât din tine mai respirã
azi doar un vers,
numai o clipã.

Doar atât poate face mâna ta?
Oare poți chema visele înapoi
De parcã nici n-am fi plecat?!

Azi e o vagã pretenție
de literaturã.
rãmân bãtãile pe umãr
și peste inimã,
sufletul ars și
plin de zgurã,
rãstignit singher
pe claviaturã.

Azi am nevoie de liniște,
sã simt cum fuge din mine
ultima fãramã de paradis.

A fost odatã,
Când cuvintele
se îmbrãcau altfel
și miroseau
a mosc și-a brad.
A fost odatã.
Iți amintești, oare?