Iubito, fereastra ta nu tremură
pe ploaie, nici
ceasornicul nu sună.

Trotuarele poartă pașii cu
capetele plecate atît de
omenesc.

Strînsesem ceva între degete-
poate nimicul,
poate nimic altceva decît
tăcerea.

Lumea devenise vis, iar visul
nu tocmai o lume.

Nepăsări din ierni viitoare
și cuvinte-mîini mîngîiau
cuiburi de șoareci anatemizați
de pereți.

Tu
îți oglindeai unghiile proaspat lăcuite
în fiecare strop ucis
pe sticla geamului.