Un munte suferă în tăcere;
pietrele sale rămân neclintite
de trecerea repezită a apelor
înspre inima sunetului,
pe când el parcurge jumătatea distanței
unui timpan al pământului.

Un om suferă în tăcere;
ruga nu-i trece dincolo
de înălțimea trupului său,
el doar își închide privirea
între degetele cuvintelor sale.

Uneori se surpă un munte
ori un chip de lut
își crapă lacrima de trup,
atunci suferă doar pământul;
omul tace.