Pe arca,
perechea polara,
singulara
si esentiala,
in fiecare zi alearga pe punte,
ca sa-si hraneasca amintirea de pamant
din colivia aurita de sub frunte.

Barbatul isi ascute ca de obicei privirea
aruncand-o peste bord,
Si cere valurilor sa nu se daruiasca
vantului de nord.
…Moartea ii cere “Doar pentru o zi…!”
puterea de a le strapani…

Femeia, cocheta din fire
S-a-mbracat in ceata, de-atata plutire.
…Moartea ii cere “Pret de-o oglindire…!”
cerceii fara stralucire...

…

Pentru ca moartea n-a convins perechea sacra
barbat-femeie
de pe arca,
Am scris si poate voi mai scrie
Cu bucurie
Despre bucurie.