Spre tine-am râs odată, în cercuri largi de ploi
Și boabe mici din vise, rostogolindu-și punți
Și ochi de sânziene și mâini fara de flori
Þi-am dăruit odată; mă-nfrunți, m-asculți, mă cânți.

Pe steaua vieții tale, in cer aș vrea să plâng
Și să m-auzi din tine și-n ochii tăi să vezi
Ca pe-un izvor simțirea-mi, zbătându-se-notând,
Căzându-ți la picioare; mă vezi, mă crezi, mă pierzi.

În propria-ți ființă eu m-aș incătușa
Și-n strâmtul, micul speos, să-nabuș ochii mei,
Cu pietre reci, albastre, cu-a cerului grea șa;
Învolburată-n timpuri și-n ape dulci, mă vrei?