poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-09 | |
Îți învârți sufletul ca o limbă
printre trestii nehrănitoare, filtrezi o personalitate care nu poate cere 2 secunde în plus. La fel de pierdut și agresiv ca o foaie care plesnește peste față, furia vântului concentrată într-o încăpățânare care nu finalizează. Desenezi legi pe peretele tău cu aroganța unui animal care din tot universul alege să se uite jos: să vadă ce-i sub el, să se numească rege. Timpul ți-l hrănești cu un joc ce-l face o mică bestie cu vene groase și carnea vineție si pe tine cu un picior în dinții unei capcane, prins în lumina unui foc care pictează cu umbre pereții peșterii – multe coapse roșii, nici o față. Și apoi, se oprește. Încă prins, te uiți și cu bărbia în piept îmi zâmbești. Arunci vin pe foc într-un ultim strigăt romantic, vise ale imortalității strecurate de nori violeți printre șuvițele de pe ochi. Trupul tânăr arcuit ca o armonie subțire, o notă deasupra frunții tale transpirate, plină cu imagini puse la uscat pe o sârmă în timp ce înăuntru copaci albaștri de carton sunt schelet pentru mintea ce asteaptă un răsărit. Ești singur pe una din ramurile lumii și din acest copac trebuie să te dai jos și când pașii te vor scoate din această mare atât de mult încât să simți umanitatea îndoindu-se și ieșindu-ți ca un elastic din burtă, spatele radiat de un curaj rece, când ii vei vedea pe toți înăuntru și mândru și rupt vei zâmbi, vei ceda tensiunii și te vei arunca înapoi în lac, nereușind nimic decât un joc. Când vei fi atât de crud încât să fii pus în cutia Pandorei – moartea în lesa ta – hrănind ideile câinelui tău și strigând din țărm în țărm prin scalpurile tuturor, ii vei face mici în ochii tăi și-i vei ploua în lumina portocalie, arzându-le voința într-o crustă de zahăr. Și apoi, pe tine, fantezie de copil, te-aș vrea în mine, vis curajos, și de inexistența ta îmi cad fierbinte pieptul, cuvântu-mi descărnat de gât își găsește conturul în picăturile fierbinți de pe buzele tatalui.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate