Tâmpit de frumusețea minții tale făr-asemănare,
Umil mi-am depus mințile
la picioarele statuii sufletului
căzut martir.
Pun urechea pe inima ce-mi cade-n palmă
Și aud in ea spărgându-se ceva
ca sunet de lacrimă ușoară,
ca sunet de fulger încet,
ca sunet de sânge roșu.
Mă aud strigat,
Mă întorc,
Și nu văd altceva decât
setea ta de iubire
ca un cântec în ploaie...
Poate că acum îmi vei da dreptate când spun că
vreau sa mor,dar patul este prea înalt pentru mine
ca și ideile mele,
ca și sufletul tău
la care nu ajung...