poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-01 | | În clopotul cel singur, cu glas de-nchipuire, Sunt stele reci cu ochii clipind alb și frugal. Când negura pulsează-n ecouri strălucire, Puhoiul cel de piatră mă-nghite mal cu mal. Am sărutat icoana ce-n chipul tău plânsese Și turmele albastre le-am fluturat pe văi, Dar din priviri, arcade se-ncolăcesc mai dese Iuțind boltirea oarbă prin miile de căi. Și chiar de-am stat, uitării să-i spintec geana plină Și norii să-i adulmec și ochii să-i privesc, Nimic nu-mi pare-asemeni și gândul mi se-nchină Spre porți incătușate ce-n neguri se-oglindesc. Întins mi-e trupul veșted pe pajiști de tăcere, Ce-ncep a sorbi molcom si-a număra șoptind Sunt oi pe pleoapa udă, topite in vedere Ce-mi picură din gânduri, de ceară și se-ntind. Sunt umbra care-odata mă-nfricoșa în noapte Și-mi răscolea simțirea, sub masca cea de om Și-acel greu invizibil și clipa fără fapte Îmi umplu neființa și visul fără somn .......................................................... E liniște în ceruri, când clopotul mai plânge Și noaptea-și scurge veacul și turmele s-au dus. Aud sunând pamântul, ce-n sine greu mă strânge În tresăriri febrile, când stele cad de sus.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate