Noaptea și-a găsit trup în mine
Se hrănește cu zilele ce-au trecut
și cu cele care n-au venit încă
îmi coboară bezna la picioare și îmi spune:Treci!

Ezit, dar totuși pășesc…
Amurgul mi se adâncește tot mai mult în ochi
Nu mă mai văd nici pe mine
Sunt mai neagră decât întunericul
Sunt mai albă decât lumina
pentru că mă purifică clipa de dincolo de nori.

Sunt vie, dar în același timp moartă
Nu mă mai striviți și voi măcar o dată!
Vreau să văd și eu viața în culori
Să alerg, să zbor până la nori
Să simt cum respiră văzduhul în voi
Să văd iubire, iertare și flori!

Închid ochii
Mă trezesc a doua zi
Departe de voi, departe de mine
Într-o lume pustie…