Îi simt pe trup, drept mângâiere
fiorul mâinii pasagere
și dalta buzelor m-atinge
să îmi cresteze-adânc în sânge
să sape fin, pe sub artere
un drum de-ntors, pentru-nviere
în loc de inima să-mi lase
un nufăr alb pulsând mătase.

Îi simt în ochi lacuri de miere,
peșteri adânci, aurifere,
mă-nghit cu gura lor flămândă
cu tot cu lupii mei la pândă
și-n loc de colții lor de iarbă
vrăjita daltă-ar vrea sa-mi soarbă
din inveliș, sub ceruri lise,
prin pori, aripile deschise.

Tăcut, în marmura de vise
din piatră încă nedesprinse,
simt mâini crestându-mă-n culoare
de zbor, de lacrimă, de sare…


22 februarie 2004