Stăpână blondă a sufletului gri,
M-ai subjugat de-ndată ce-ai spus că nu mai vii,
Și poate de aceea îmi pare mai ciudată
Chemarea spre iubirea-a nopților târzii.

Stăpână blondă a sufletului slab,
Privirea-ți e din lacrimi ce cad în dans arab,
Ascunsă după vise, albastre, negre patimi,
În ochiii tăi se vede iubirea unui sclav.

Stăpână blondă a sufletului mort,
Din buze-ți sar văpăi și aschii ce mă dor,
Și-as vrea să îți ating a gurii lungi cărări,
Pe care le cântase un vesnic călător.

Stăpână blondă a sufletului greu,
Mi-ești dragă peste toate și drag mi-e părul tău,
Și-aș vrea să mă strecor în gândul tău prin noapte
Și-așa cum moare cântul, aș vrea să mor și eu.

Stăpână blondă a sufletului viu,
Þi-am scris o serenadă într-un amurg târziu,
Căci tu ești o visare, o strofă de baladă
Ce-o cântă pe-nserate penelul meu pustiu.