Pe o stanca umezita,
de istorii si lacrimi,
am sa astern trezita
amintirea de patimi.

Am sa sap in piatra
rugaciunea neamului,
rostita langa vatra
la trecerea timpului.

Comorile nu pot fi uitate
nici dorul tarii mele.
N-am sa le las in palate,
vor sta cu fata spre stele.

Noi am dat ecoul pe mari,
cu doinele ce le cantam
si am pus flori pe carari,
pe drumul ce-l cautam.

Sa tinem visele pe stanca,
sapate pentru orice val,
sa avem lumini in lunca,
in acest haos universal.