Cocoloșul acesta de hârtie
pe care stă scris poemul meu nefilozofic
îl voi arunca înspre voi.
El se va întoarce
cu voi cu tot înapoi.
Vânătoarea ancestrală de suflete
continuă
( chiar și prin mărăcini
chiar și prin jilave gherle aiudene),
iar victimele dedublate
într-o intuiție de cleștar
încă mai vor
să ia forma sângelui gâlgâit
în alergare,
încă mai cer,
agățați cu dinții de mine,
eviscerarea…

Litera e legea primă.
Natura e un artificiu fără vreun calcul.

Atunci el ia poemul și
îl sluțește
dezarticulându-l.

Procesul de camuflare e gata.
Pe masa felcerului
printre fireze, dălți
bălți de sânge și organe,
Arma și Victima
împart aceeași culoare.