Aveam ceva-n comun când te-am vãzut,
De aceea te-am oprit și-am întrebat,
Dacã perechea ta de blug cãzut
E din acela prespãlat.

Și atunci, mi-a mai sãrit ceva in ochi,
Tricoul scurt cu mîneci albe,
Pãtat exact in acel loc
În care mi-l udasem eu, ducînd trei halbe.

Și le-am bãut, spunîndu-ne pe rând,
Intr-o groteascã desfãtare
Ce-am fost, ce suntem și ce sunt,
Ciocnind din când in când din berile amare.

Și am ajuns într-un final dement
Când am simțit cã ne vor crește aripi,
Și ne vom înãlța în ritmul lent
A unei simfonii nãscutã-n arii.

Și-n zborul nostru nebunesc,
Am definit ce e comun într-o idilã
Și-am întrebat, ce mie îmi pãrea firesc,
Și tu, ca mine, tot pterodactilã?