A fost o vreme când credeam
Că totul se sfârșește prin trăire,
Dar eu atunci nici nu vedeam
Când le gândeam printr-o privire.

Să cred acum că sunt nebun
Când nu mai trăiesc prin fapte?...
Să simt acum că totu-i bun
Când le privesc prin soapte?...

Atunci credeam că acea iubire
E tot ce poate să o reprezinte;
Atunci eu nu trăiam nici o simțire
Fără o listă măruntă de cuvinte.

Să spui ceva e de folos
Dar totul să fie important,
Căci ea te duce drept în jos
Când tu te simți interesant.

Doar din acel intens cuvânt
Aș fi putut ușor analiza,
Că toți ce sunt de pe pământ
Nevrând te ajută a te realiza.

Iubirea e bine doar s-o simți
Și nu să stai să te gândești;
Mai bine e să-ți ieși din minți
Căci nu contează de unde o privesti.

Am ajuns să cred acum
Că nu există mai multe tipuri de iubire,
Ci doar aceeași - ca și cum -
Reziști prin timp prin propria gândire.

O dată e intensă
Făcându-te să te simți plăcut,
O dată e atât de ștearsă
Încât nu se compară cu acel trecut.

Dar totul se reduce la o stare,
O stare prin care tu te reprezinți;
De-atunci rămâi cu ochii-n soare
Și strigi strângând aprig din dinți.

Că ești nebun, și prost, și trist
Și ție ți se poate întâmpla;
De nu aș fi atât de optimist
Oare aș mai simți asa ceva?...
(30.martie.2003)