Vino, iubito, te aștept să îți spun
cât mi-e de dor
capul să-l plec pe-al tău sân,
cât mi-e de dor
buza sub buze să-ți frâng,
cât mi-e de dor
în brațe din nou să te strâng.

Dar nu ești.
Și totu-i dorință ce fierbe,
dorință ce arde, dorință de foc.
Mă doare amintirea.
Mă doare absența-ți.
Mereu te doresc.
Mereu n-am noroc.

Mai vino iubito,
te mai vreau înc-o dată,
mai vino, și capul pe sân să mi-l plec,
să-mi mântui durerea
în trupu-ți de fată,
dorința să-mi satur,
suferința s-o înec.

Măcar înc-o dată, iubito, să vrei
să-mi mai dai în dar trupul,
durerea să-mi iei,
o dată să-mi spui
„te iubesc și mi-ești drag”,
cu această minciună
să mă îmbăt,
să mă ard.

Dar nu vii, iubito.
Demult m-ai uitat
și trupu-ți acuma
e al altui bărbat.
Și odihna, odihnă
de mult nu mai mi-e.
Departe de tine,
te doresc – asta e!