poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-05 | |
În profunzimea tăcerii mele,
Acolo unde nimicul devine vis, Se află-o lungă sală de cristale Ce-s ordonate-n fel și chip. Acolo-n liniște se plimbă Tăcerea mea cu mantie-albastră Cu chip senin și părul alb Privind la semne ce grăiesc. Și-n semne de cristale Citește-n rând în gânduri clare A vremurilor rânduială Ce se mișcă-n timp curgând. Și nu e gând Și nu e faptă Ori o dorință sau speranță Pe care ea să nu-l audă Din ordonatele cristale. Și tot ce mișcă pe pământ Sau a mișcat vreodata E-nscris acolo-n semne mici de-ndată; Iar tăcerea mea le vede Și le citește-n taină Și vede astfel toate Ce-au fost sau vor fi vreodată. * Numai o întrebare Rămâne zăvorâtă. * Bătrânul albastru Cu părul lui cel alb Caută prin mii de coridoare De cristale ce vorbesc O taină adâncă. Și nici un semn Și nici o conformație Nu spune nimic, Nu arată nimic. “Odată, Pământul era în lumină Și oamenii o respirau Și ea le era viața. Dar lumina s-a desprins de Pământ Și oamenii mor, Și pe Pământ e întuneric. Unde e lumina acum?” “Aici pot toate să le citesc Și nici o faptă sau înrâurire Nu rămâne-ascunsă Ci devine formă Și-n semn eu o citesc. Dar lumina vie Niciunde n-o găsesc” * Și tăcerea cu ochi pătrunzători Privește-n mii de taine Ce-s scrise în simboluri. Doar una singură, doar ea Rămâne zăvorâtă vreme îndelungă. Dar iată O nouă imagine apare, Undeva adânc, Ea nu grăiește, nu este un semn Ci doar o imagine mică. Un pom, o alee Ce curge-n pădure Un susur și foșnet Și voci în depărtare. Bătrânul albastru merge pe cărare. O colibă. El bate la poartă. Și intră. Înăuntru se vede o vatră albastră. Tavanul e rotund cu o gaură mică în centru. O femeie leagănă la sân un copil nou-născut. Copilul spune ceva mamei care îl lasă jos iar el vine spre bătrân cu un turmalin în mână. Bătrânul îngenunchează și privește cele două stele din ochii copilului. Le întreabă: “Unde este cerul?”. “Aici” răspunde copilul și-și lasă sângele ce-i curge din mână să se prelingă în inima bătrânului. Acesta ia turmalinul și iese. * Copilul albastru se joacă într-o grădină. El le arată soarele celorlalți copii care râd.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate