În palma dreaptă
mi-a căzut o scuză
ca un bolovan :
de-aceea trăiesc,
de-aceea...
îmi suspina beată.

O bătaie se dizolvă-n cămara stângă,
e-o limbă de șarpe pe un cerc,
subscrisă ideilor de piatră.
și scade și crește și se zbate.

Mi-a urcat lacrima
s-o țină claustrofobică
sub pleoapă
în ochiul drept
tiptil și-ncet.

Cu tratament secvențial,
cum seduce un șarpe
o Evă la un măr,
Lacrima-i sedusă de-o poezie
ascultată cu urechea stângă.
și ea devine...

Acolo-n poezie, timpul doarme
în îmbrățișarea rimelor
ca un copil într-o plapumă caldă
cu buzele spre aer.
și lacrima se dizolvă
într-un cântec de leagăn,
într-o vrajă incantată
din urechea stângă
în urechea dreaptă,
într-o navetă nebună
a sensurilor,
a scuzelor,
a cadențelor,
a senzațiilor.

și eu...
sunt
pe dealul speranțelor,
lângă cumpăna
ce adapă viața
cu serul senzațiilor
de siguranță,
așteptând
la rând,
dreptul la înger.