Dezbatem subiecte inepte, inerte,
Judecam oamenii dupa coperte,
Ne zbatem intre zi si noapte,
Insiruim obscure fapte… pe ata vietii.
Ne traim viata ca poetii,
Fara habar, dar cu speranta
Si respiram in concordanta
Cu ce ne spune societatea… sau jumatatea
Cea norocoasa de romani
Ce cred ca lumea lor marunta
E cea mai buna si mai sfanta.
Noi stam la geamuri, privim afara,
Purtand in suflet o comoara.
Care ne da drepturi depline
Asupra unei alte lumi – a libertatii de sine.

Nu spera si nu ai teama
Spune un poet de seama
Ce e val, ca valul trece.
Ca e unul, ca sunt zece,
Din palate sau din beci,
Toti avem un loc de veci.
Asa ca da-te mai incolo
Asa ca da-te la o parte
Joaca-ti destinul pe o carte
Pariul e deja pierdut… demult!
Te zbati in frig, te zbati in frica,
Lumina spiritului striga,
Loveste poarta de la cusca
Un demon vine si-l impusca.
Veghind un spirit care moare,
Un inger imi plange la picioare.

Cu totii ne-asumam aceeasi vina
C-am savarsit voit aceasta crima
Si n-am lasat o urma de scapare
Gandirii ce ne cere iar iertare.
Aruncam moneda si pe cealalta parte,
Viata devine condamnare la moarte.
Apridem o faclie de-aducere-aminte,
Lumanarea sufletului punem in cuvinte.
Nu stam ascunsi sub carapace,
Ne dam cu pumnul in torace,
C-am aruncat in inchisoare
Atreia parte din teroare,
Lasand o lume izbavita
De Rau… si ocolita… de D-zeu!