Tripticul Ființei


1.Pubertate

Sala de ședințe a urechilor mele s-a umplut până la refuz
cu politicienii demagogi ai trilurilor păsărești.
Și-au lăsat afară, pe ramuri, elegantele costume din pene vii,
și au dat năvală!…Nebunii! Cât pe ce să-mi rupă ușile timpanului!…
Îi iert totuși! De la o vreme mi se par atât de seducători
în termenii lor muzicali de specialitate încât am devenit fanul împătimit
al armoniilor vagi ale acestui Creator subconștient, colectiv și anonim.
Mi-am raționalizat trupul!…Ca să-mi ajungă toată viața, nu?
Am fost votat manager general peste întregul meu corp…Ce?
Nu e motiv de satisfacție? Ba aș spune că mă latră deja invidia din cotețele altora!
Păcat că am aflat așa de târziu, abia din monitorul oficial al pubertății!
Informarea este jalnică la progeniturile umane!
Aștepți la coada de zece stânjeni a unei copilării mai mult sau mai puțin fericite
până îți vine și ție rândul să-ți cumperi kilogramele de adolescență!
Pe mine m-au furat la cântar! Am mai așteptat câțiva ani furioși!…
Aveam gând de răzbunare!… de sinucidere!…de poezie! Mi-a trecut însă!
Asta e! Decât deloc, mai bine în rate!….
Dar, oricum, informația plutește în aer!…Iar eu am plămâni de arbitru !…
M-am balonat deja de atâta fluierat în intersecția de versuri a poemelor grele.
Trag din ce în ce mai des jaluzelele de poezie peste ferestrele sufletului!…
(Nu cumva să mi se zărească luxul din inimă în clipele de fericire!)
Am și eu dreptul la intimitate…și în plus n-ar fi nici prudent!
De acum poți cădea foarte ușor de celaltă extremă. Am văzut eu un nebun:
…își umplea buzunarele pijamalelor cu vise, ieșea la țărmul mării
și le arunca pradă pescărușilor pentru a fi cel puțin digerate (își șoptea el)
în înalturi și nu între două urechi de om plictisit și blazat…
De acum, broaștele ochilor verzi au devenit, pentru mine cel puțin, de mare actualitate!
Sunt pline de râia luminii și cred că îmi vor lipăi cât de curând și mie
în apa ce mi s-a strâns în streșinile sufletului, de la ultima ploaie pe acoperișurile inimii…
Cerul umed va înflori cu nuferii albi ai norilor,
care își vor pendula lujerele lungi…din speranță--
ștergătoarele parbrizelor acoperite de lichenii putrezi ai vreunei neiubiri .
Astfel agățat de crucea trupului alb…de femeie neagră…
voi oscila veșnic între răsărit și apus, între a fi și a nu fi,…
între a mă boteza și reboteza mereu cu nume prăfuite:
"Viață", "Moarte", "Renaștere"…
Nu cumva Iubirea, vechiul ăsta costum de scafandru,
cu care se mai echipează omul uneori când se aruncă în valurile timpului,
are cam multe găuri și…umori?
Eu totuși cred că aprins puțin mucegai!… De! Umezeala! …






2.La tăiat lemne…

Ce dureri am mai avut la nașterea mea!…
Criminalii! M-au luat prin suprindere!…
Și cineva mi-a înfipt toporul nasului în buturuga obrajilor,
ca să pot respira, zicea el, rinencefalic lumina pătrunsă în suflet prin crăpătura
încrustată cu violenta durere a travaliului matern…
Sunt ani de atunci! Acum mi-am năpârlit deja filozofiile epidermice,
de scoarță bătrână, ca să trăiesc și eu în adâncime…și nu târâș!
Pe chipul meu Timpul toacă nebunește bălării
(citez:"în numele metabolismului psihic, băiete!")
pentru orătăniile din ograda sufletului…
"Mai taci, Moșule! Nu vezi că m-ai umplut de riduri?…
iar rumegușul zâmbetelor de ieri a prins mucegaiul ploii de azi…"
Să vină avocații și legiștii! Ce? Nu se vede?
Urmele tăișului de bardă de pe creieru-mi moale
atestă clar atrocitatea atacului de pirania din prima copilărie
asupra plăpânzilor ibiși ai simțurilor mele…
Săracii!…Ieșiseră și ei din cuib…la prima lecție zbor…
Destinul chiar mă agasează! O să ajung în curând la Nebuni!
Auzi ce nerozie! Să pună el Cerul (harnică bunicuță! nu zic nu, dar…cam prostuță!)
să îmi croșeteze iar nori și fulgi de zăpadă din bumbac alb de Cale Lactee:
"E pentru pentru bebelușul reumatismului tău de neinspirație, dragul meu!"
Sar la harță, nerecunoscător:"Eu nu sunt, mamaie, Alecsandri!"

Casc!…Aaaa!…Deocamdată simt doar nevoia unei mici epuizări,
de aceea îmi voi introduce rapid ștecherul ochilor de melc
(goliți de nesomn și nefrică!) în priza unei cărți fără sfârșit…
"Săriți! Săriți! E la a doua bibliotecă de încercări sinucigașe!",
iar eu, în amorțire:"Oameni buni, oameni buni!
Ia lăsați-mă, domn'e, să mă odihnesc și eu puțin!
Și scoateți-mi odată lesa asta antimoarte de la gât!…
că nu mai pot să respir deloc! Mă sufoc, domn'e! Mă sufoc!…"

3.Multifuncțional…

Se așteaptă cu înfrigurare ca Mie, Omului Nepedepsit,
Să-mi curgă (asta mai cât mai spre bătrânețe!…sper eu) Lacrimile,
până mi se vor uni cele două șiroaie de Durere în bărbie!
Și atunci…Haț! Cineva le face nod!…Iată-mă astfel prins ca într-un laț!…
Sugrumat de blestematul colier! De acum nu o să mai fac probleme nimănui!
Am zgardă de scos la plimbare pe aleile vieții! (Stăpâne…se vor găsi oriunde!…)
Am toartă la găletușa ochilor…și atunci firește că tot Cineva își va permite,
cu dezinvoltura unei cauzalități șubrede, "á la Destin",
să mi-o umple cu toată gama de bazaconii a unei realități trase de păr !
Și, nu în cele din urmă,…
(dar asta sper să fie totuși pentru a doua jumătate a vieții!…)
am agățătoare de prins acolo Jos, în cuierul coșciugului
sau eventual, de ce nu, acolo Sus în Cuie…pe Cruce!…(obrăznicuțul de mine!)

Un jug multifuncțional, ce să mai! Ingeniozitate Divină!
L-aș da gratis! Oricui!…Dar nimeni nu vrea să-l ia cu Om cu tot…
Păcat!…Maaare păcat!…