Încă trei pași după autodistrugere, e tot
Ce ma descrie în zilele timpului ș-ale visării
Și nimic nu este mai simplu decât ceea ce
Nu există.
Iar ceea ce există mă tulbură.

..............................

Tristețea nu te avantajează, ca să fiu sincer nici nu
Cred ca există. Stiu că nu înțelegi
Și preferi să nu spun asta. Să mă prefac că tac.
Deși știi că nu este așa. Nici altfel. Nu este în nici un fel.

...............................

Mereu trebuie să fac ceva. Să iau o decizie.
Să aleg între senzația neînțeleasă a bucuriei
Și cea a tristeții. Să le despart între ele.

Știi bine că sunt numai nimicuri.
Numai amănunte, deși nu îmi
Amintesc să fi fost altfel. Altcândva
Sau altundeva.

Intru victorios în colapsul general,
Revenind astfel la normal. Mă echilibrez
În zâmbet trăind mereu simpla acumulare
A momentelor pe moment.

La ce te gândești. Sau la cine?
Mă gândeam că te gândești la mine și
Deși nu înțelegi nimic asta te face să speri.

Sunt rupt. Sunt praf.
Nu vezi că sunt praf?
Nu vezi că sunt ceea ce
Sunt și nimic mai mult?
Da, nici mai mult nici mai puțin.
Restul se vede de la distanță.

Simt asta. Și asta e tot ce știu.
Asta e totul. Și numai ce simt
Se vede. De aici se vede totul.
Nimic nu lipsește.

El face atâtea și atâtea pentru mine.
Atâtea ș-atâtea. Doar pentru că nu știe să
Facă altceva. El face aproape totul să mă
Facă fericită iar tu nu faci nimic și-n ceea ce
Face îmi este ușor să recunosc ceea ce îmi provoacă.

Pe când nimicul tău mă traversează neregulamentar
Și imprevizibil provocând accidente. Rămâne străin
Și nu-l pot atinge. numai el mă face să cred, să te iubesc.

Când am încercat să evit copilul era prea târziu.
Am frânat și am intrat în tine cu tot ce aveam la mine.
De atunci, orice priveliște mă luminează cu albul său și
Corpul ăsta pe care îl mai vizitez din când în când nu mai
Aruncă nici o culoare peste viața internă a planetei.
Totul se vede în alb, în curat.


...................................

Nu te voi minții. Meriți totul și asta mă face
Să tac.


Ești țăndări. Aluneci în diferență.
Vezi tu asta? Toată lumea vede.
Toată lumea te privește pentru că
Nu a mai rămas nimic din tine și
Ești atât de frumos.
De nerecunoscut.
De curat.

Așa se întâmplă mereu, mult prea repede
Ca să îți amintești dacă ai trăit asta.

.....................................

El e soțul meu și mi-a fost greu să-l caut
Fără să te găsesc pe tine în toate

Da, acum îmi amintesc. El face atâtea
Și atâtea pentru tine. El te face fericită. Mai
Fericită ca niciodată.

Și sunt numărul unu pentru el. Sunt pe
Primul loc. E tot ce contează. Așa particip
La adunare, pe când tu trăiești în scădere.
În diferență. În tot ce viața rupe.

Secretul e pe dig. Am fost pe dig. Imaginația
A rămas pură. Imaculată. Așezată foarte sus
Pe vârful halucinației. Gândește-te puțin. Asta
Îți solicită atenția. Nu mai există situații de
Nerecunoscut. S-au terminat ricoșând în
Înțelepciune. Toate situațiile din care specia
Se hrănește. Toate resursele. Nu am avut
Ce face. M-am întors în hibrid. La început.
Atunci nu te cunoșteam și îmi era dor de chipul tău.
Îmi era dor de formă. Încă nu am obosit
Si asta e bine deși mă enervez la culme întrebându-mă mereu
De ce mă preocupă una ca asta. De ce râsul meu depinde
De asta.

Nu înțelegi și nimic din ceea ce nu înțelegi
Nu te preocupă. Nimic în afară de tine.
Îți voi povesti totul. Nu voi scăpa nici un amănunt.
Ai răbdare, ajung imediat la tine. Sunt foarte aproape
De corp. De substanța ce mă constrânge să
Visez cu întreruperi.

Înapoi, în părinți unde viața nu trebuie
Dovedită și nimeni nu-și testează existenta
Emoționându-se în mine,
Pentru că numai aici am tupeu sa-ți spun
Că mi-e dor de tine și asta mă face să ies
Cu totul de sub coaja vieții care se ucide
În echilibru.