Știu că nu ți-am luat nimic de ziua ta.
Iartă-mă
că sunt prea sărac, uneori.
Prea sărac în sentimente,
în gesturi, în cuvinte,
în cadouri, în fapte.
Mult prea sărac în toate
câte îți plac,
dar ăsta sunt, ce pot să fac?
Și buchetul meu de flori, ai văzut doar,
a fost cel mai mic
din multele pe care le-ai primit.
Dar era singurul care avea miros
de flori,
e și acest lucru important, uneori.

Nu ți-am luat nimic de ziua ta
(pentru că florile nu se pun)
iar banii de cadou s-au dus
pe când eu rămân
față în față cu așteptarea ta.
Pentru a mă justifica, poate,
ți-am scris această poezie,
justifica față de tine, față de ceilalți
care te tot întreabă ce ai primit de la mine.

„Nimic! Să le răspunzi de acum. Doar o... poezie
și un buchet de zambile.
Ce să fac!? Să-l omor? Iubitul meu e poet.
Un fel de nebun cochet
care în loc să îmi cumpere, îmi scrie.”

Unii vor spune că e o prostie.
Alții că e un cadou drăguț de ziua ta.
Nu contează până la urmă ce spun.
Așa cum nu contează să dai... contează să simți.
Deci, la mulți ani îți spun încă o dată
cu toată dragostea din partea mea.
Iartă-mă că, momentan,
e tot ce ți-am putut da.