poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-17 | |
Și te-am iubit prea mult, în nopți cu lună
urlam din colți de lup crescuți în vene, sorbeam febril, cu patimă nebună lava-ți sticloasă și pulsândă-n gene. Cât te-am dorit de mult, în zi cu soare călcam păgân pe turle de biserici, crezând că ești, sub tabla lucitoare, prizoniera rugilor de clerici. Ce mult voiam să mor, cuprins de tine strigam prăpăstii să îmi intre-n piele, schimbam aripi pe gheare de feline, te-mbrățișam prin cușca de nuiele. Nici n-am știut că plângi, prin iarba udă gustam din talpa dulce-a umbrei tale, iar sarea ce cădea-n aroma crudă credeam că-i urma brizelor astrale. N-am vrut nicicând să pleci, gelos, din teamă legat-am părul tău în mii odgoane dar mi te-ai scurs ușor, rană din rană și zbor cu zbor, prin neștiute vane... Cât timp s-a dus și-n noi el a trecut, te văd din an în an printre vitralii, iar cu privirea riduri îți sărut când ochii-ți îmi zâmbesc, cântând litanii. Nu mă mai cred când plâng, când râd mi-e silă, mă las vânat de viață ca o pradă, pictez în aripi solzii de reptilă nu te-am știut iubi, prea mult mi-ești dragă…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate