Un vis prelungit în ecouri deșarte,
Tăiat asimetric din șoapte de veci,
Mă calcă, din pleoapă în pleoapă, a moarte,
Lovindu-și de mine călcâiele reci.


Bacante de ceață dansează-n ferestre,
Deasupra se-nvârt vulturi negri, flămânzi.
Cu tălpi de azur și cu palme terestre
Mă-nvăluie zorii, buimaci și plăpânzi.


Cu ochii înfrânți de sărutul trădării,
Blajin și tăcut, mă privește Isus
Și-mi șterge de lacrimi nesomnul mirării
Lăsându-mă suflet, cu cerul în sus.





12 noiembrie 2003