anii de liceu
s-au dus cu viata mea,
atat cat am stiut
intelege din ea.

enigmele vietii
am inceput sa le dezleg,
atentie, inceput-am doar,
raspunsul nu va fi nicicand complet.

Stefan si Oana
pe holurile scolii
se sarutau infocat,
eu insa am pierdut momentul,
cautand pe cineva
de care sa fiu sarutat.

liceul e cea mai mare bucurie,
dar si cea mai mare tristete a mea,
mi-am acceptat demult soarta,
asa cum este ea.

profesorii, mi-i amintesc si pe ei,
pe cei indulgenti si pe cei severi,
din ore numai momente,
din zile doar orele adiacente
pe stadionul din apropiere,
baietii jucand magarusul, miuta,
sau fotbal intre clase,
fetele impartasind intre ele secrete
de cum sa devina mult mai frumoase.

Liceenii...
realitatea vietii,
cartea nescrisa a fiecaruia din noi,
partea din viata cand intre pauze
legam destinele intre ele
si legam destinele pasager intre noi.

Liceenii...
anii de liceu...
si filmul acela
parca l-am trait chiar eu.

acum nu ramane in noi decat
amintirea unui liceu
in care am invatat,
in care trairea clipei era
ceea ce era mai important.

unii din noi
au trecut examenul vietii cu brio,
altii din noi au dat gres,
sufletele noastre si-au luat zborul
si inca zboara pe cerul imens.

Liceenii...
anii de liceu...
si filmul acela descrie
destinul meu,
netrait,
dar mereu visat.